I************ D* P****** J******* S****** – P*** R****** L****
ReclamantS*** C*******
PârâtRespinge cererea, ca nefondată. Cu apel ce se depune la Judecătoria Suceava în 30 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 03.10.2017.
Hotarare 3813/2017 din 03.10.2017Având în vedere Hotărârea nr. 32 din 11.09.2017 a Colegiului de Conducere al Judecătoriei Suceava, prin care s-a aprobat redistribuirea ciclică a dosarelor aflate pe rolul completului C7 şi CU7, ca urmare a desfiinţării, D I S P U N E Amână cauza la data de 03 octombrie 2017 – C10, sala 206, pentru când se va cita pârâtul, reclamantul primind termen în cunoştinţă prin reprezentant legal. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12.09.2017.
Incheiere de sedinta din 12.09.2017Emiterea unei adrese către Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava, cu solicitarea de a înainta spre consultarea dosarul nr.149/P/2017, urmând a fi restituit ulterior, motiv pentru care, Amână cauza la data de 12 septembrie 2017 pentru când pârâtul primeşte termen în cunoştinţă şi pentru când se va repeta procedura de citare cu reclamantul. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 13 iunie 2017.
Incheiere de sedinta din 13.06.2017