C******* T****** N*******
ReclamantP****** C******* S******
PârâtI************ Ş***** J******* S******
PârâtA****** S*********** D** Î*****************
Reprezentant legalAdmite în parte cererea. Anulează decizia de reîncadrare salarială nr. 40, emisă la data de 22.08.2016, de către intimatul P****** C******* S******. Obligă intimatul P****** C******* S******, la emiterea unei noi decizii de reîncadrare în favoarea reclamantei, începând cu data de 01.08.2016, cu luarea în considerare a dispoziţiilor art. 3 ind. 4 din OUG 57/2045 şi art. 10 alin. 6 din HG 582/2016. Obligă intimata să acorde diferenţele de drepturi salariale dintre cele încasate în luna august 2016 şi cele cuvenite pentru perioada 01.08.2016 – 28 februarie 2017, actualizate cu rata inflaţiei la data plăţii efective, precum şi dobânda legală, calculată de la data înregistrării acţiunii, respectiv 28 februarie 2017 şi până la data plăţii efective. Respinge ca nefondate, capetele de cerere referitoare la obligarea unităţii şcolare la anularea statului de personal valabil începând cu luna august 2016 şi la obligarea Inspectoratului Şcolar Judeţean Suceava la avizarea noului stat de personal. Executorie de drept. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, apel ce se va depune la Arhiva Secţiei I Civilă a Tribunalului Suceava. Pronunţată în şedinţa publică din 12 iunie 2017.
Hotarare 691/2017 din 12.06.2017- pentru completarea probatoriului
Incheiere de sedinta din 15.05.2017