C***** B*****
Intimat CondamnatS.p. nr. 29 În temeiul art.135 alin.6 lit.a din Legea nr.302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, recunoaşte sentinţa penală pronunţată la data de 22.02.2016 de Tribunalul Central din California din Statele Unite ale Americii (S.U.A.), în cauza CR 13 – 00793 – ODW – 4, rămasă definitivă prin neapelare, prin care intimatul C***** B***** în prezent încarcerat în Penitenciarul McRae Correctional Facility din Georgia, S.U.A., a fost condamnat la pedeapsa de 3 (trei) ani şi 10 (zece) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art.249 C.pen., art. 250 alin.1 şi 2 C.pen., art.313 alin.1 şi alin.2 C.pen., art.360 alin.1 C.pen., şi art.367 alin.1 C.pen., totul cu aplicarea art.38 alin.1 şi a art.5 alin.1 C.pen. Dispune executarea în România a pedepsei aplicate de instanţa din S.U.A. şi transferul persoanei condamnate Chiuchi Bogdan într-un Penitenciar din România, în vederea executării pedepsei de 3 (trei) ani şi 10 (zece) luni închisoare. În baza art. 72 Cp scade din pedeapsa de executat durata reţinerii, arestării şi detenţiei persoanei condamnate calculate începând cu data de 02.03.2015 şi până la zi. În temeiul art.135 din Legea nr.302/2004 republicată, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art.96 din Legea nr.254/2013, cu modificările şi completările ulterioare, în baza principiului recunoaşterii reciproce a actelor judiciare emise în state semnatare ale Convenţiei privind Transferarea Persoanelor Condamnate, constată că cele 27 (douăzecişişapte) de zile menţionate prin documentul intitulat „informaţii privind stadiul executării pedepsei” condamnatului C***** B*****, sunt considerate ca fiind executate în sensul Legii nr.254/2013, respectiv doar cu titlu de zile câştig pentru calculul fracţiei la liberarea condiţionată, fără a fi însă scăzute efectiv din pedeapsa totală ce se execută în România, în sensul Deciziei de dezlegare nr.15 din 22 mai 2015 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală. Ia act că persoana condamnată judecată fără citare i-a fost desemnat avocat din oficiu, avocat Balan Cornelia din Baroul Bacău, onorariul cuvenit acesteia în cuantum de 400 de lei urmând a fi avansat din fondurile Ministerului Justiţiei şi rămânând în sarcina statului. În baza art. 275 alin 3 C.p.p. cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu drept de apel în 10 zile de la pronunţare pentru procuror şi de la comunicare pentru persoana condamnată. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 07.03.2017.
Hotarare 29/2017 din 07.03.2017