B***** M***** O******* A***** p** c*** a** H**** T*****
ApelantB**** R*****
IntimatRespinge ca neîntemeiat apelul formulat de reclamantul B.M.O.A. (cu domiciliu ?i CNP) împotriva sentinţei civile nr. 467 din 04 iulie 2017 ?i a încheierii civile pronun?ate la data de 02 august 2017, în dosarul nr. 1662/323/2016 al Judecătoriei Târnăveni. Fără cheltuieli de judecată. Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicare. Recursul se va depune la Tribunalul Mure?. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei la data de 13 decembrie 2017.
Hotarare 1074/2017 din 13.12.2017Din lipsă de timp pentru deliberare, instanţa va amâna pronunţarea asupra cauzei urmând ca soluţia să fie pusă la dispoziţia părţilor, prin intermediul grefei instanţei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 29.11.2017Din lipsă de timp pentru deliberare, instanţa va amâna pronunţarea asupra cauzei urmând ca soluţia să fie pusă la dispoziţia părţilor, prin intermediul grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 23.11.2017