B***** I********* N******* M****** V*** - P*** V*** M******
ContestatorD******* G******* R******** A F********* P****** P******* P*** A************ J******** A F********* P****** A****
IntimatAdmite în parte contestaţia la executare. Desfiinţează popririle înfiinţate prin adresele emise de intimată în cadrul dosarului de executare nr. 20n la data de 21.09.2017, asupra sumelor datorate debitorului de către terţi societăţi comerciale. Respinge cererile de anulare a executării silite însăşi şi de suspendare a executării silite efectuate de intimată. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, apel care se depune la Judecătoria Piteşti. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 27.11.2018.
Hotarare 7678/2018 din 27.11.2018Revine cu adresă către intimată pentru a depune la dosar toate actele care au fost prezentate pe CD-ul depus la dosarul cauzei, ce privesc popririle instituite şi comunicate terţilor popriţi, atât cei indicaţi iniţial în acţiunea formulată de contestatoare, cât şi cei ce privesc popriri instituite ulterior acestei date, Amână judecarea cauzei la 27.11.2018. Cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 25 Septembrie 2018.
Incheiere de sedinta din 25.09.2018Încuviinţează cererea apărătorului contestatorului pentru a lua cunoştinţă de conţinutul înscrisurilor depuse la dosarul cauzei şi a conţinutului de pe CD-ul depus la dosar de către intimată. Revine cu adresă către intimată pentru a completa înscrisurile ataşate cu relaţiile primite de la fiecare terţ poprit în parte, respectiv cei la care au fost trimise adresele de înştiinţare a popririi de la data de 21.09.2017. Totodată să depună la dosar întreaga corespondenţă şi a dovezilor de comunicare cu terţii popriţi. Va încuviinţa cererea apărătorului contestatorului pentru a lua cunoştinţă de conţinutul înscrisurilor depuse la dosarul cauzei şi a conţinutului de pe CD-ul depus la dosar de către intimată. Amână judecarea cauzei la 25.09.2018. Cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 12 Iunie 2018.
Incheiere de sedinta din 12.06.2018Respinge excepţia netimbrării cererii invocată de intimată prin întâmpinare. Respinge excepţia inadmisibilităţii cererii invocată de intimată prin întâmpinare. Emite adresă către intimată pentru a înainta în copie certificată dosarul de executare, respectiv toate înscrisurile ce atestă actul de executare în ultimii 6(şase) ani, totodată să precizeze dacă terţii popriţii au înştiinţat lipsa unor raporturi juridice cu contestatoarea, sau lipsa unor sume de bani pe care îi solicită de la contestatoare. Se citează intimata. Amână judecarea cauzei la 12.06.2018. Cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 24 Aprilie 2018.
Incheiere de sedinta din 24.04.2018Pune în vedere contestatorului prin apărător să depună la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 100 lei, conform art.10 din OUG nr.80/2013. Se citează intimata. Amână judecarea cauzei la 24.04.2018. Cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 27 Februarie 2018.
Incheiere de sedinta din 27.02.2018