P******* C*****
PetentO***** S***** C********
IntimatRespinge plângerea contravenţională, ca neîntemeiată. Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare. Apelul se depune la Judecătoria Câmpulung. Pronunţată în şedinţa publică azi, 12.12.2017. PREŞEDINTE
Hotarare 3018/2017 din 12.12.2017Pentru timbrarea cererii de repunere pe rol formulată de intimat, Amână judecarea cauzei la data de 12 decembrie 2017, C2 civil Sala 2 ora 8,30 termen dat în cunoştinţă reclamantei în conformitate cu art.229 C.proc.civilă Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică azi, 14 Noiembrie 2017.
Incheiere de sedinta din 14.11.2017În baza art.411 al.1 pct.2 CPC Suspendă judecarea cauzei până la o nouă stăruinţă a părţilor. Cu recurs pe toată perioada suspendării. Recursul se depune la Judecătoria Câmpulung. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 17.10.2017. PREŞEDINTE
Incheiere suspendare din 17.10.2017Admite cererea de probatoriu formulată şi de intimat prin întâmpinare. În conformitate cu dispoziţiile art.255–258 Cod procedură civilă, Încuviinţează intimatei proba cu înscrisuri. În temeiul 374 CPC rap. la art.22CPC,încuviinţează efectuarea adresei către O***** S***** C******** să înainteze instanţei, dovada comunicării procesului verbal seria CCS nr. 0497502 din 21.03.2017 încheiat de O***** S***** C******** către petentul P.C.. Pentru depunerea relaţiilor solicitate, Pentru administrare probe, va acorda un nou termen. În baza art.238 Cod proc.civilă, instanţa estimează durata necesară pentru cercetarea procesului, 3 luni. Amână judecarea cauzei la 17 Octombrie 2017, C2 Sala 2ora 8,30 termen dat în cunoştinţă părţilor în conformitate cu art.229 C. proc.civilă . Calea de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 05 Septembrie 2017.
Incheiere de sedinta din 05.09.2017