C****** M***** I***
PetentI** M****
IntimatRespinge plângerea contravenţională formulată de petentul CIUBUCĂ MARIUS ILIE în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIŢIE AL JUDEŢULUI MUREŞ ca neîntemeiată. Men?ine procesul verbal de contraven?ie seria CCS nr. 0139130 din data de 19 mai 217 întocmit de intimat. Respinge cererea intimatului de obligare a petentului la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată. Pronunţată, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 31 octombrie 2017.
Hotarare 1113/2017 din 31.10.2017Reţine cauza în pronunţare şi stabileşte termen de pronunţare la data de 31 octombrie 2017, moment la care soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 26.10.2017- având în vedere data comunicării procesului-verbal de contravenţie şi data introducerii plângerii contravenţionale, ţinând cont de faptul că data 5 iunie a fost zi de sărbătoare legală, instanţa constată că termenul de 15 zile se prorogă în acest caz, motiv pentru care respinge excepţia tardivităţii plângerii contravenţionale. - în temeiul art. 255 raportat la art. 258 din Codul de procedură civilă, instanţa încuviinţează proba cu înscrisurile depuse de părţi, considerându-le utile, pertinente şi concludente pentru soluţionarea cauzei. - admite cererea petentului şi dispune amânarea cauzei în vederea depunerii înscrisurilor în circumstanţiere. Amână cauza la data de 26.10.2017 Pronunţată în şedinţa publică de la data de 21 septembrie 2017.
Incheiere de sedinta din 21.09.2017