M**** Ş* L******** I****
PetentÎn baza art. 587 C. pr. pen. rap. la art. 59 C. pen. din 1969 şi art. 5 alin. (1) C. pen., admite propunerea de liberare condiţionată formulată de Comisia pentru liberare condiţionată din cadrul Penitenciarului Bucure?ti Jilava privind pe condamnatul Matei Lauren?iu Ionu?, aflat în executarea pedepsei de 2 ani si 3 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 238/2015 pronunţată de Judecătoria Sector 6 Bucure?ti şi în consecinţă: Constată îndeplinite condiţiile disp. art. 59 şi urm. Cod penal din 1969 şi dispune punerea în libertate condiţionată a condamnatului, căruia i se atrage atenţia asupra disp. art.61 Cod penal din 1969, privind efectele liberării condiţionate, pentru restul de pedeapsă rămasa neexecutata. În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. În baza art. 272 alin. 1 Cod procedură penală onorariul apărătorului din oficiu, în cuantum de 130 lei, se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 15.02.2017.
Hotarare 382/2017 din 15.02.2017