C******* I* I***
ReclamantG******* R*******
PârâtM********* M***** Ş* J******** S******
PârâtC******* I* I***
ReclamantRespinge ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale în vederea soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.77 din Legea nr. 263/2010 şi art. 35, 37, 38, 42, 43 şi 58 din Legea nr. 448/2006. Cu drept de recurs, care se depune la Tribunalul Suceava, în termen de 48 de ore de la pronunţare. Admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor G******* R******* şi M********* M***** Ş* J******** S******, excepţie invocată din oficiu. Respinge cererea formulată de reclamantul C******* I* I***, în contradictoriu cu pârâţii G******* R******* şi M********* M***** Ş* J******** S******, ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Tribunalul Suceava. Pronunţată în şedinţa publică din 23.10.2017.
Hotarare 1139/2017 din 23.10.2017Amână pronunţarea la data de 23.10.2017. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 16.10.2017.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 16.10.2017- pentru a se comunica către celelalte părţi cererea de seizare a Curţii Constituţionale formulată de către reclamantul Caraciuc Ioan
Incheiere de sedinta din 18.09.2017