C***** V*** L** T***** P*** P*****
PetentT**** P******* C*****
IntimatAdmite cererea formulată de petentul COMUNA VALU LUI TRAIAN, prin PRIMAR, în contradictoriu cu intimatul Tasca Petrisor-Costel. Înlocuieşte sancţiunea cu amenda contravenţională aplicată intimatului în cuantum total de 234 lei prin procesul-verbal seria PCA nr.0633554/07.09.2007 cu sancţiunea prestării unei munci în folosul comunităţii de 29 ore în favoarea unităţii administrativ – teritoriale a Comunei VALU LUI TRAIAN, jud. Constanţa. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria Constanţa. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 10.11.2017.
Hotarare 12671/2017 din 10.11.2017Amana pronuntarea la data de 10.11.2017. Cu cale de atac odata cu fondul. Pronunţată în sedinta publică, astazi, 27.10.2017.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 27.10.2017TERMEN PRESCHIMBAT URMARE A DESFINTARII COMPLETULUI C21