S********* E******** F******** S* P*** A****** D* F******** A E******* E******** O*****
ReclamantT* P******* R***** S**
PârâtAdmite cererea de valoare redusă formulată de reclamanta SOCIETATEA ELECTRICA FURNIZARE SA, prin Agenţia de Furnizare a Energiei Electrice Oradea în contradictoriu cu pârâta T* P******* R***** S**. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 874,36 lei reprezentând contravaloarea serviciilor prestate şi neachitate. Obligă pârâta la plata către reclamantă a penalităţilor contractuale de întârziere în cuantum egal cu nivelul dobânzii datorate pentru neplata la termen a obligaţiilor bugetare, stabilit conform reglementărilor legale în vigoare, în cuantum de 10,71 lei până la data de 20.10.2017, precum şi în continuare, până la achitarea debitului principal, fără ca valoarea totală a penalităţilor să depăşească valoarea facturilor, cu menţiunea că pentru factura fiscală nr. 7201310835/10.05.2017 nu se percep penalităţi de întârziere. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 50 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru. Executorie de drept. Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria Oradea. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 26.02.2018.
Hotararecameraconsiliu498/2018 din 26.02.2018Amână pronunţarea la 26.02.2018
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 19.02.2018pentru a se emite adresa reclamantei, cu mentiunea să depună dovada calităţii de reprezentant a consilierului juridic şi extras din registrul public în care este menţionată împuternicirea reprezentanţilor legali ai persoanei juridice
Incheiere de sedinta din 22.01.2018