G****** R******* S** B********* P*** R******
ReclamantC******** F*****
PârâtAdmite în parte cererea de valoare redusă, formulată de reclamanta GETBACK RECOVERY S.R.L. în contradictoriu cu pârâtul C******** F*****. Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 387,52 lei cu titlu de debit restant neachitat (contravaloare servicii de telecomunicaţii), la care se adaugă penalităţi de întârziere calculate conform contractului în cuantum de 45,91 lei. Admite în parte cererea reclamantei de acordare a cheltuielilor de judecată şi obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 50 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru, calculată la valoare pretenţiilor efectiv admise. Executorie. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria Botoşani. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei azi, 16.02.2018.
Hotararecameraconsiliu294/2018 din 16.02.2018Amână pronunţarea la data de 16.02.2018, pronunţarea urmând a se face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţă publică azi, 07.02.2018.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 07.02.2018În vederea redistribuirii cauzei cf Hotărârii nr. 32/21.12.2017 a Colegiului de Conducere al Judecătoriei Botoşani.
Incheiere de sedinta din 16.01.2018Amână cauza pentru a se emite adresă către reclamantă.
Incheiere de sedinta din 15.12.2017