T*** L******
PetentAdmite sesizarea judecătorului delegat la Compartimentul executări penale din cadrul Judecătoriei Arad şi în consecinţă constată prescrisă executarea pedepsei de 5 ani şi 6 luni închisoare aplicate inculpatei T*** L******, având ca obiect constatarea intervenirii prescripţiei executării pedepsei aplicate inculpatului prin sentinţa penală nr.1162/22.05.2002, pronunţată în dosarul nr.2260/2002 al Judecătoriei Arad, definitivă conform deciziei penale nr.583/11.09.2002 a Tribunalului Arad şi conform deciziei penale nr.1058/04.12.2002 a Curţii de Apel Timişoara. În baza art.275 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din data de 28.11.2017.
Hotarare 2423/2017 din 28.11.2017T: 28.11.2017, pentru cunoaşterea certificatului de cazier judiciar al condamnatei.
Incheiere de sedinta din 07.11.2017