T**** I*****
Contestator CondamnatD.P.nr.438 :In baza art.425 ind.1 alin.7 pct.2 lit.a C.p.p.: Admite contestaţia declarată de către condamnatul T**** I***** deţinut în Penitenciarul Poarta Albă, împotriva sentinţei penale nr.514/14.03.2017, pronunţata in dosarul nr.1695/256/2017 al Judecătoriei Medgidia. Desfiinţează, în parte, sentinţa penală contestată si, soluţionând cauza: În baza si art 59 Cod penal din 1969 şi art.75-77 din Lg. nr.275/2006 cu aplicarea art.5 C.p.: Admite propunerea de liberare condiţionată formulată de către Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului Poarta Albă. Dispune liberarea condiţionată a condamnatului T**** I***** , din executarea pedepsei de 4 ani şi 6 luni închisoare, aplicata acestuia prin s.p nr.5/MF//2012 pronunţată de Tribunalul Constanţa. Dispune punerea de îndată in libertate a condamnatului de sub puterea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr.13/MF/2014 emis de către Tribunalul Constanţa, dacă nu este arestat sau reţinut in alta cauza. În baza art.275 pct.4 alin.3 C.p.p.: Cheltuielile judiciare avansate de către stat cu prilejul judecării cauzei în primă instanţă şi în contestaţie rămân in sarcina acestuia. Înlătură din sentinţa penala contestată dispoziţiile de respingere a propunerii de liberare condiţionata, de fixare a termenului de reanalizare după 4 luni si de obligare a condamnatului la plata cheltuielilor judiciare către stat. Definitiva. Pronunţata în şedinţa publica, astăzi, 5.05.2017.
Hotarare 438/2017 din 05.05.2017Stabileşte termen pentru deliberare şi pronunţare la data de 05.05.2017
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 25.04.2017