M****** C*********
InculpatB******* I***
Parte vătămată1. Sancţiune Cu aplicarea art. 396 alin. 10 C. proc. pen. : Faţă de inculpatul - MARICAŞ CONSTANTIN, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie prevăzută de art. 233 C.pen. cu aplic. disp. art. 77 lit. e din Cod Penal, stabileşte pedeapsa închisorii de 2 ani . 2. Pedepse complementare: În baza art. 66 alin. 1 lit. a, b şi n C. pen. interzice inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea următoarelor drepturi : : - de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; - de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; - de a comunica , de a se apropia de persoana vătămată ori de membrii de familie ai acesteia, pe o durată de 2 ani . 3. Modalitatea de executare În baza art. 91 şi 92 C. pen. condamnă inculpatul la suspendarea sub supraveghere a executarii pedepsei pe o durată de 2 ani. Stabileşte ca în baza art. 93 C. pen., pe durata termenului de supraveghere, inculpatul să respecte următoarele măsuri de supraveghere şi obligaţii : - conform alin. 1 : a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune din circumscripţia localităţii de domiciliu, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d )să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă, ../../../sintact 4.0/cache/Legislatie/temp67404/00124086.HTML - conform alin. 2 : b) să frecventeze un program de reintegrare socială derulate de către Serviciul de Probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate; - conform alin. 3 Pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile, la una din instituţiile ce va fi desemnată de Serviciul de Probaţiune Constanţa - Primăria sau Consiliul Local Năvodari Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 C. pen. privind cazurile de revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere . Măsuri preventive În baza art. 404 alin. 4 lit. i C. pen. scade din durata pedepsei stabilită inculpatului perioada reţinerii şi arestării preventive de la data de 23.05.2017 la zi . În baza art. 241 alin. 1 ind. 1 lit. a C. proc. pen. constată încetată de drept măsura arestării preventive dispuse faţă de inculpat . În baza art. 404 alin. 4 lit. b C. proc. pen. rap. la art. 399 alin. 3 lit. b C. proc. pen. dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului arestat în prezenta cauză dacă nu este arestat în altă cauză . 4. Latura civilă În baza art. 397 alin. 1 rap. la art. 23 alin. 3 C. proc. pen. obligă inculpatul la plata sumei de 1150 lei cu titlu de daune materiale către partea civilă B******* I*** . 5. Onorariul avocat şi cheltuieli judiciare. În baza art. 272 alin. 1 C. proc. pen. acorda onorariul apărătorului desemnat din oficiu av. Penciu Anda în cuantum de 260 lei del. 3055/2017 pentru faza de urmărire penală şi pentru faza de judecată av. Bordeianu Iulian în cuantum de 520 lei del. 3470/2017; În baza art. 274 alin. 1 C. proc. pen. obligă inculpatul la plata sumei de 900 lei, cheltuieli judiciare avansate de stat Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare . Pronunţată în şedinţă publică la data de 25.07.2017
Hotarare 1088/2017 din 25.07.2017Deliberarea şi pronunţarea vor avea loc la data de 25.07.2017.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 21.07.2017