M****** M***********
Parte civilăH******** L******
InculpatF***** A****************
Parte vătămatăH***** A****** C*******
Parte civilăŞ*** S**** G*******
Parte civilă1. În temeiul art. 396 alin. 1 şi 5 C.p.p. raportat la art. 16 alin. 1 lit. b teza I C.p.p., achită inculpatul H******** L******, pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj prev. de art. 257 alin. 1 şi 4 rap. la art. 206 C.pen., persoană vătămată fiind Macovei Mihai Ovidiu, întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală. 2. Condamnă inculpatul H******** L******, la o pedeapsă de 1 (un) an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj prevăzută şi sancţionată de art. 257 alin. 1 şi alin. 4 C.pen. rap. la art. 193 alin. 2 C.pen., cu aplic. art. 38 alin. 1 şi alin. 2 C.pen. (persoană vătămată Macovei Mihai Ovidiu). În baza art. 67 alin. 1 C.pen. aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a şi b C.pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o durată de 3 ani, pedeapsă ce se va executa de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri de condamnare. În temeiul art. 65 alin. 1 C.pen. aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a şi b C.pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat. 3. Condamnă inculpatul H******** L******, la o pedeapsă de 10 (zece) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj prevăzută şi sancţionată de art. 257 alin. 1 şi alin. 4 C.pen. rap. la art. 193 alin. 2 C.pen., cu aplic. art. 38 alin. 1 şi alin. 2 C.pen. (persoană vătămată Frunză Adrian Constantin). În baza art. 67 alin. 1 C.pen. aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a şi b C.pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o durată de 3 ani, pedeapsă ce se va executa de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri de condamnare. În temeiul art. 65 alin. 1 C.pen. aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a şi b C.pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat. 4. Condamnă inculpatul H******** L******, la o pedeapsă de 10 (zece) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj prevăzută şi sancţionată de art. 257 alin. 1 şi alin. 4 C.pen. rap. la art. 193 alin. 2 C.pen., cu aplic. art. 38 alin. 1 şi alin. 2 C.pen. (persoană vătămată H***** A****** C*******). În baza art. 67 alin. 1 C.pen. aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a şi b C.pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o durată de 3 ani, pedeapsă ce se va executa de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri de condamnare. În temeiul art. 65 alin. 1 C.pen. aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a şi b C.pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat 5. Condamnă inculpatul H******** L******, la o pedeapsă de 9 (nouă) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj prevăzută şi sancţionată de art. 257 alin. 1 şi alin. 4 C.pen. rap. la art. 193 alin. 2 C.pen., cu aplic. art. 38 alin. 1 şi alin. 2 C.pen. (persoană vătămată Ş*** S**** G*******). În baza art. 67 alin. 1 C.pen. aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a şi b C.pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o durată de 3 ani, pedeapsă ce se va executa de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri de condamnare. În temeiul art. 65 alin. 1 C.pen. aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a şi b C.pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat 6. Condamnă inculpatul H******** L******, la o pedeapsă de 4 (patru) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tulburarea liniştii şi ordinii publice prevăzută şi sancţionată de art. 371 C.pen. cu aplic. art. 38 alin. 2 C.pen.. În baza art. 67 alin. 1 C.pen. aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a şi b C.pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o durată de 3 ani, pedeapsă ce se va executa de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri de condamnare. În temeiul art. 65 alin. 1 C.pen. aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a şi b C.pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat. În baza art.38 alin.1 şi alin. 2 C.pen. rap. la art.39 alin.1 lit. b C.pen. contopeşte pedepsele aplicate în prezenta cauză şi aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 1 (un) an închisoare, la care adăugă un spor obligatoriu de 11 (unsprezece) luni închisoare reprezentând 1/3 din totalul celorlalte pedepse aplicate, urmând ca, în final, inculpatul H******** L****** să execute o pedeapsă rezultantă de 1 (un) an şi 11 (unsprezece) luni închisoare. În baza art.45 alin.3 lit. a C.pen. raportat la art.67 alin.1 C.pen. aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a şi b C.pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de 3 ani, pedeapsă ce se va executa de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri de condamnare. În temeiul art.45 alin.5 C.pen. raportat art.65 alin. 1 C.pen. aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a şi b C.pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat. Constată că inculpatul a fost reţinut în prezenta cauză de la data de 24.09.2016 la data de 25.09.2016. În baza art. 91 C.pen. dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei. În temeiul art.92 C.pen. stabileşte un termen de încercare de 3 (trei) ani. În baza art. 93 alin. 1 C.pen. obligă inculpatul la respectarea următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de probaţiune, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În temeiul art.93 alin.2 C.pen., pe durata termenului de încercare inculpatul are obligaţia să frecventeze unul dintre programele de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate apreciate ca adecvate de către Serviciul de Probaţiune Suceava. În baza art.93 alin.3 C.pen. stabileşte ca inculpatul să presteze timp de 70 de zile o activitate neremunerată în cadrul Primăriei mun. Suceava şi în cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Suceava, programul de executare al acestei activităţi urmând a fi stabilit de către Serviciul de Probaţiune Suceava. În baza art. 404 alin.2 C.p.p. atrage atenţia inculpatului cu privire la dispoziţiile art. 96 C.pen. referitoare la revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere. În temeiul art.404 alin.2 C.p.p. atrage atenţia inculpatului că în cazul în care nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligaţiile impuse prin prezenta hotărâre, instanţa va revoca suspendarea şi va dispune executarea pedepsei închisorii. În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, dispune prelevarea de probe biologice de la inculpatul H******** L****** în vederea introducerii profilului genetic în Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare. În temeiul art.5 alin.5 din Legea nr.76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare informează inculpatul HAPECIUC LEONTIE că probele biologice recoltate vor fi utilizate pentru obţinerea şi stocarea în S.N.D.G.J. a profilului genetic. Ia act că persoanele vătămate Frunză Adrian Constantin, H***** A****** C******* şi Ş*** S**** G******* nu s-au constituit părţi civile în prezenta cauză. În temeiul art. 397 alin. 1, art. 19 şi art. 25 alin. 1 C.p.p., cu aplic. art. 1349, art. 1357 C.civ, admite în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă Macovei Mihai Ovidiu şi în consecinţă: Obligă pe inculpatul H******** L****** la plata către partea civilă a sumei de 3000 lei reprezentând daune morale. Respinge în rest acţiunea civilă formulată de partea civilă Macovei Mihai Ovidiu ca fiind neîntemeiată. În baza art. 274 alin. 1 C.p.p., obligă inculpatul H******** L****** la plata către stat a sumei de 4200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de 1200 lei din cursul urmăririi penale Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea hotărârii. Pronunţată astăzi, 27.01.2022, prin punerea hotărârii la dispoziţia inculpatului, a părţii civile, a persoanelor vătămate şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 53/2022 din 27.01.2022Potrivit art. 391 alin. 2 C.pr. pen., deliberarea, redactarea şi pronunţarea hotărârii vor avea loc la data de 27.01.2022. Pronunţarea va avea loc prin punerea hotărârii la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 21.01.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 21.01.2022Potrivit art. 391 alin. 2 C.pr. pen., deliberarea, redactarea şi pronunţarea hotărârii vor avea loc la data de 21.01.2022. Pronunţarea va avea loc prin punerea hotărârii la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 23.12.2021
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 23.12.2021Potrivit art. 391 alin. 2 C.pr. pen., deliberarea, redactarea şi pronunţarea hotărârii vor avea loc la data de 23.12.2021. Pronunţarea va avea loc prin punerea hotărârii la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 03.12.2021
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 03.12.2021Deliberarea, pronunţarea şi redactarea hotărârii vor avea loc la data de 03.12.2021. Pronunţată astăzi, 15.11.2021 prin punerea la dispoziţia părţilor, a persoanelor vătămate şi procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 405 alin. 1 C.pr.pen.. 021.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 15.11.2021Deliberarea, redactarea şi pronunţarea hotărârii vor avea loc la data de 15.11.2021 Pronunţată astăzi, 22.10.2021 prin punerea la dispoziţia părţilor, a persoanelor vătămate şi procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 405 alin. 1 C.pr.pen.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 22.10.2021Conform art. 391 alin 3 C.pr.pen. amână deliberarea, redactarea şi pronunţarea hotărârii vor avea loc la data de 22.10.2021. Pronunţată astăzi, 07.09.2021 prin punerea hotărârii la dispoziţia părţilor, a persoanelor vătămate şi procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 405 alin. 1 C.pr.pen.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 07.09.2021Conform art. 391 alin 1 C.p.p., deliberarea, redactarea şi pronunţarea hotărârii vor avea loc la data de 07.09.2021. Pronunţarea va avea loc prin punerea hotărrii la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei , conform art. 405 alin. 1 C.p.p. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 07.07.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 07.07.2021Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 07.07.2021, sala 206, ora 14:30, pentru când inculpatul H******** L******, partea civilă M****** M*********** şi persoanele vătămate H***** A****** C*******, Ş*** S**** G******* au termen în cunoştinţă. Se va cita persoana vătămată Frunză Adrian Constantin. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 09.06.2021.
Incheiere de sedinta din 09.06.2021Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 09.06.2021, sala 206, ora 13:30, pentru când inculpatul H******** L******, partea civilă M****** M*********** şi H***** A****** C******* au termen în cunoştinţă. Se vor cita cu mandat de aducere persoanele vătămate Frunză Adrian Constantin şi Ş*** S**** G*******, în vederea audierii. Se va cita martorul Axinte Sergiu cu citaţie simplă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12.05.2021.
Incheiere de sedinta din 12.05.2021Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 12.05.2021, sala 206, ora 13:00, pentru când inculpatul H******** L******, partea civilă M****** M*********** au termen în cunoştinţă. Se va cita cu mandat de aducere persoana vătămată Frunză Adrian Constantin. Se va cita martorul Axinte Sergiu cu citaţie simplă. Se vor cita la locul de muncă persoanele vătămate H***** A****** C******* şi Ş*** S**** G*******, în vederea audierii, Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 31.03.2021.
Incheiere de sedinta din 31.03.2021Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 31.03.2021, sala 206, ora 12:30, pentru când inculpatul H******** L******, părţile civile H***** A****** C******* şi persoana vătămată Ş*** S**** G******* au termen în cunoştinţă, în conformitate cu prevederile art. 353 alin. 2 teza I Cod procedură penală. Se va cita martorul Axinte Sergiu cu citaţie simplă. Se vor cita cu mandate de aducere persoanele vătămate Macovei Mihai Ovidiu şi Frunză Adrian Constantin. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 03.03.2021.
Incheiere de sedinta din 03.03.2021Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 03.03.2021, sala 206, ora 10:00, pentru când inculpatul H******** L******, părţile civile H***** A****** C******* şi persoana vătămată Ş*** S**** G******* au termen în cunoştinţă, în conformitate cu prevederile art. 353 alin. 2 teza I Cod procedură penală; Se vor cita martorii Axinte Sergiu, Hapenciuc Tatiana şi persoanele vătămate Macovei Mihai Ovidiu şi Frunză Adrian Constantin. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 03.02.2021.
Incheiere de sedinta din 03.02.2021INSTANŢA, În vederea citării cu mandate de aducere a martorilor Lungu Corneliu Laurenţiu şi Axinte Sergiu şi cu citaţia simplă a martorului Macarie Alexandru, Pentru justa soluţionare a cauzei, DISPUNE: Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 03.02.2021, sala 206, ora 10:00, pentru când inculpatul H******** L******, părţile civile H***** A****** C*******, M****** M*********** şi persoana vătămată Ş*** S**** G******* au termen în cunoştinţă, în conformitate cu prevederile art. 353 alin. 2 teza I Cod procedură penală; Se va cita persoana vătămată F***** A****************; Se vor cita cu mandate de aducere martorii Lungu Corneliu Laurenţiu şi Axinte Sergiu. Se va cu citaţie simplă martorul încuviinţat Macarie Alexandru la adresa indicată. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11.11.2020.
Incheiere de sedinta din 11.11.2020Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 14.10.2020, sala 206, ora 15:00, pentru când inculpatul H******** L******, părţile civile H***** A****** C*******, M****** M***********, F***** A**************** şi persoana vătămată Ş*** S**** G******* au termen în cunoştinţă, în conformitate cu prevederile art. 353 alin. 2 teza I Cod procedură penală; Se va cita cu mandat de aducere martorului Hriţcu Vasile la adresa de domiciliu; Se va cita martorul Savanciuc Răzvan Marian la locul de muncă I.P.J. Suceava, cu menţiunea sub sancţiunea amendării în caz de neprezentare; Se vor cita cu citaţie simplă martorii din lucrări, Juravle Tudor Petru şi Lungu Corneliu Laurenţiu la adresele aflate în rechizitoriu. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16.09.2020
Incheiere de sedinta din 16.09.2020Se va verifica baza de date a DEPABD în vederea identificării adresei de domicliul a martorului Hriţcu Vasile. Amână judecata cauzei şi acordă termen la data de 16.09.2020, sala 206, ora 13:00, pentru când: - inculpatul, părţile civile M****** M*********** şi H***** A****** C******* şi persoana vătămată Ş*** S**** G******* au termen în cunoştinţă, în conformitate cu prevederile art. 353 alin. 2 teza I Cod procedură penală; - se citează persoana vătămată F***** A****************; - se citează martorii Reuţ Ioan şi Hriţcu Vasile, cu mandate de aducere, potrivit dispoziţiilor art. 265 din Codul de procedură penală, - se citează martorii Acrisitnei Cornel ?i Savanciuc Răzvan Marian cu cita?ie simplă la sediul Inspectoratului de Jandarmi Jude?ean Suceava. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 02.09.2020.
Incheiere de sedinta din 02.09.2020Amână judecata cauzei şi acordă termen la data de 02.09.2020, sala 206, ora 11:00, pentru când: - inculpatul, părţile civile M****** M*********** şi H***** A****** C******* şi persoana vătămată Ş*** S**** G******* au termen în cunoştinţă, în conformitate cu prevederile art. 353 alin. 2 teza I Cod procedură penală; - se citează persoana vătămată F***** A****************; - se citează martorii Reuţ Ioan şi Hriţcu Vasile, cu mandate de aducere, potrivit dispoziţiilor art. 265 Cod pr.pen.. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 01.07.2020.
Incheiere de sedinta din 01.07.2020Amână judecata cauzei şi acordă termen la data de 01.07.2020, sala 206, ora 12:00, pentru când: - inculpatul, partea civilă M****** M*********** şi persoana vătămată Ş*** S**** G******* primesc termen în cunoştinţă, în conformitate cu prevederile art. 353 alin. 2 teza I Cod procedură penală; - se citează persoana vătămată F***** A**************** şi partea civilă H***** A****** C******* - se citează martorul Hriţcu Vasile, cu mandat de aducere, potrivit dispoziţiilor art. 265 Cod pr.pen.. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 03.06.2020.
Incheiere de sedinta din 03.06.2020Constată repartizarea prezentului dosar la completul C6. În baza art. 43 alin.2 din Decretul nr.195/2020 al Preşedintelui României privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României, publicat în Monitorul Oficial nr.212/16.03.2020, şi având în vedere prev. art. 1 pct. 10 din Hotărârea nr. 14 din data de 18.03.2020 a Colegiului Curţii de Apel Suceava, constată suspendată de drept cauza nr. 169/314/2017 privind pe inculpatul H******** L******, trimis în judecată pentru săvârşirea unei infracţiuni de „ultraj”, faptă prev. de art. 257 alin. 1 şi 4 Cod penal rap. la art. 206 alin. 1 Cod penal, a 4 infracţiuni de „ultraj”, fapte prev. de art. 257 alin. 1 şi 4 Cod penal rap. la art. 193 alin. 2 Cod penal, toate cele cinci infracţiuni cu aplic. art. 38 alin. 1 Cod penal şi a unei infracţiuni de „tulburarea ordinii şi liniştii publice”, faptă prev. de art. 371 Cod penal, totul cu aplic. art. 38 alin. 2 Cod penal, părţi civile fiind M****** M*********** şi H***** A****** C*******, iar persoane vătămate Ş*** S**** G******* şi F***** A****************, pe durata stării de urgenţă. Pronun?ată în ?edin?a publică, astăzi, 01.04.2020
Incheiere suspendare din 01.04.2020Revine de la citarea martorilor din lucrări Reuţ Ioan şi Hriţcu Vasile până la o dispoziţie contrară a unui următor complet de judecată. Amână judecata cauzei şi acordă termen la data de 01 aprilie 2020, sala 206, ora 08:30, pentru când: - inculpatul, părţile civile M****** M*********** şi H***** A****** C*******, precum şi persoana vătămată Ş*** S**** G******* au termen în cunoştinţă, în conformitate cu prevederile art. 353 alin. 2 teza I Cod procedură penală; - persoana vătămată F***** A**************** are termen în cunoştinţă, în conformitate cu prevederile art. 353 alin. 2 Cod procedură penală; Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19.02.2020.
Incheiere de sedinta din 19.02.2020În vederea respectării principiului continuităţii completului de judecată, potrivit art. 354 alin.2 Cod procedură penală, DISPUNE: Amână judecata cauzei şi acordă termen la data de 19.02.2020, sala 206, ora 08:30, pentru când: - inculpatul, părţile civile M****** M*********** şi H***** A****** C*******, precum şi persoana vătămată Ş*** S**** G******* au termen în cunoştinţă, în conformitate cu prevederile art. 353 alin. 2 teza I Cod procedură penală; - persoana vătămată F***** A**************** are termen în cunoştinţă, în conformitate cu prevederile art. 353 alin. 2 Cod procedură penală; - se citează martorii din lucrări Reuţ Ioan şi Hriţcu Vasile la adresele indicate în rechizitoriu. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 22.01.2020.
Incheiere de sedinta din 22.01.2020Citarea martorilor Reuţ Ioan, cu mandat de aducere şi Hriţcu Vasile, cu citaţie simplă. Amână judecata cauzei şi acordă termen la data de 22 ianuarie 2020, sala 206, ora 08:30, pentru când: - inculpatul, părţile civile M****** M*********** şi H***** A****** C*******, precum şi persoana vătămată Ş*** S**** G******* au termen în cunoştinţă, în conformitate cu prevederile art. 353 alin. 2 teza I Cod procedură penală; - persoana vătămată F***** A**************** are termen în cunoştinţă, în conformitate cu prevederile art. 353 alin. 2 Cod procedură penală; - se citează Reuţ Ioan, cu mandat de aducere şi Hriţcu Vasile, cu citaţie simplă, la adresa indicată în rechizitoriu, cu citaţie simplă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 04.12.2019
Incheiere de sedinta din 04.12.2019Citarea martorilor Bîtă Izabela Gabriela şi Reuţ Ioan, la adresele indicate în rechizitoriu, cu citaţie simplă. Amână judecata cauzei şi acordă termen la data de 04.12.2019, sala 206, ora 08:30, pentru când: - inculpatul, părţile civile M****** M*********** şi H***** A****** C*******, precum şi persoana vătămată Ş*** S**** G******* au termen în cunoştinţă, în conformitate cu prevederile art. 353 alin. 2 teza I Cod procedură penală; - persoana vătămată F***** A**************** are termen în cunoştinţă, în conformitate cu prevederile art. 353 alin. 2 Cod procedură penală; - se citează martorii Bîtă Izabela Gabriela şi Reuţ Ioan, cu citaţie simplă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 06.11.2019.
Incheiere de sedinta din 06.11.2019Amână judecata cauzei şi acordă termen la data de 06.11.2019, sala 206, ora 08:30, pentru când: - inculpatul, părţile civile M****** M*********** şi H***** A****** C*******, precum şi persoanele vătămate Ş*** S**** G******* şi F***** A**************** au termen în cunoştinţă, în conformitate cu prevederile art. 353 alin. 2 teza I Cod procedură penală; - se citează martorii din lucrări Juravle Tudor Petru, cu mandat de aducere şi Bejenar Oltea Mariana, cu citaţie simplă, la adresele indicate în rechizitoriu. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 09.10.2019.
Incheiere de sedinta din 09.10.2019Amână judecata cauzei şi acordă termen la data de 09.10.2019, sala 206, ora 08:30, pentru când: - inculpatul, părţile civile M****** M*********** şi H***** A****** C*******, precum şi persoanele vătămate Ş*** S**** G******* şi F***** A**************** au termen în cunoştinţă, în conformitate cu prevederile art. 353 alin. 2 teza I Cod procedură penală; - se citează martorii din lucrări Juravle Tudor Petru şi Lungu Corneliu Laurenţiu, cu citaţie simplă, la adresele indicate în rechizitoriu. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 04.09.2019.
Incheiere de sedinta din 04.09.2019Se comunică Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava o copie de pe încheierea de şedinţă, împreună cu o copie de pe declaraţia martorului Macarie Alexandru de la termenul de astăzi. Admite solicitarea reprezentantei Ministerului Public şi dispune ca martora Savu Trandafira să fie citată la sfârşitul cercetării judecătoreşti. Amână judecata cauzei şi acordă termen la data de 04.09.2019, sala 206, ora 08:30, pentru când: - inculpatul, părţile civile M****** M*********** şi H***** A****** C*******, precum şi persoanele vătămate Ş*** S**** G******* şi F***** A**************** au termen în cunoştinţă, în conformitate cu prevederile art. 353 alin. 2 teza I Cod procedură penală; - se citează martorul Savanciuc Răzvan Marian, cu mandat de aducere, urmând ca prezenţa martorului propus de inculpat, respectiv Hapenciuc Tatiana, să fie asigurată de către acesta. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 29.05.2019.
Incheiere de sedinta din 29.05.2019Prorogă punerea în discu?ie a probei cu efectuarea expertizei medico-legale, solicitată de apărătorul inculpatului, pentru următorul termen de judecată. Citarea martorilor Savu Tradafira, Macarie Alexandru ?i Savanciuc Răzvan Marian pentru următorul termen de judecată, cu cita?ie simplă. Amână judecata cauzei şi acordă termen la data de 29 mai 2019, sala 206, ora 08:30, pentru când: - inculpatul, părţile civile M****** M*********** şi H***** A****** C*******, precum şi persoana vătămată Ş*** S**** G******* au termen în cunoştinţă, în conformitate cu prevederile art. 353 alin. 2 teza I Cod procedură penală; - persoana vătămată F***** A**************** are termen în cunoştinţă, în conformitate cu prevederile art. 353 alin. 2 Cod procedură penală; - se citează martorii Savu Tradafira, Macarie Alexandru ?i Savanciuc Răzvan Marian, cu cita?ie simplă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 03.04.2019.
Incheiere de sedinta din 03.04.2019Amână judecata cauzei şi acordă termen la data de 03.04.2019, sala 206, ora 08:30, pentru când: - inculpatul, părţile civile M****** M*********** şi H***** A****** C*******, precum şi persoana vătămată Ş*** S**** G******* au termen în cunoştinţă, în conformitate cu prevederile art. 353 alin. 2 teza I Cod procedură penală; - persoana vătămată F***** A**************** are termen în cunoştinţă, în conformitate cu prevederile art. 353 alin. 2 Cod procedură penală; - se citează martora Savu Trandafira, cu citaţie simplă, la adresa de domiciliu şi la cea la care locuieşte fără forme legale indicate la fila 22 d.u.p. şi martorul propus de inculpat, Macarie Alexandru, la adresa indicată de apărătorul ales al inculpatului la fila 185 d.i.. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20.03.2019.
Incheiere de sedinta din 20.03.2019Prorogă punerea în discu?ie a probei cu efectuarea expertizei medico-legale, solicitată de apărătorul ales al inculpatului, pentru următorul termen de judecată. Amână judecata cauzei şi acordă termen la data de 20.03.2019, sala 206, ora 08:30, pentru când: - inculpatul, părţile civile M****** M*********** şi H***** A****** C*******, precum şi persoana vătămată Ş*** S**** G******* au termen în cunoştinţă, în conformitate cu prevederile art. 353 alin. 2 teza I Cod procedură penală; - persoana vătămată F***** A**************** are termen în cunoştinţă, în conformitate cu prevederile art. 353 alin. 2 Cod procedură penală; - se citează martora Savu Trandafira, cu citaţie simplă, şi martorul propus de inculpat, Macarie Alexandru, la adresa indicată de apărătorul ales al inculpatului la fila 185 d.i.. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 06.02.2019.
Incheiere de sedinta din 06.02.2019Se comunică Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava o copie de pe încheierea de şedinţă, împreună cu copia declaraţiei martorului Axinte Serghei de la termenul de astăzi, în vederea efectuării de cercetări cu privire la săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă, faptă prevăzută de art. 273 alin.1 Cod penal. Prorogă punerea în discu?ie a probei cu efectuarea expertizei medico-legale, solicitată de apărătorul inculpatului, pentru următorul termen de judecată. Amână judecata cauzei şi acordă termen la data de 06 februarie 2019, sala 206, ora 08:30, pentru când: - inculpatul, părţile civile M****** M*********** şi H***** A****** C*******, precum şi persoana vătămată Ş*** S**** G******* au termen în cunoştinţă, în conformitate cu prevederile art. 353 alin. 2 teza I Cod procedură penală; - persoana vătămată F***** A**************** are termen în cunoştinţă, în conformitate cu prevederile art. 353 alin. 2 Cod procedură penală; - se citează martorii Savu Trandafira ?i Lungu Corneliu Laurenţiu. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12.12.2018.
Incheiere de sedinta din 12.12.2018Se emite adresă către Spitalul Judeţean de Urgenţă Sf. Ioan cel Nou Suceava pentru a se comunica foaia de observaţie a inculpatului din data de 24.09.2016. Amână judecata cauzei şi acordă termen la data de 12.12.2018, sala 206, ora 08:30, pentru când: - inculpatul, părţile civile M****** M*********** şi H***** A****** C*******, precum şi persoana vătămată Ş*** S**** G******* au termen în cunoştinţă, în conformitate cu prevederile art. 353 alin. 2 teza I Cod procedură penală; - persoana vătămată F***** A**************** are termen în cunoştinţă, în conformitate cu prevederile art. 353 alin. 2 Cod procedură penală; - se citează martora Savu Trandafira, cu citaţie simplă, cu menţiunea de a depune la dosar şi dovada lipsei de la termenul de astăzi, martorul Lungu Corneliu Laurenţiu, la adresa indicată în rechizitoriu şi martorul Axinte Sergiu, la adresa ce va fi indicată de apărătorul ales al inculpatului. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 29.10.2018.
Incheiere de sedinta din 29.10.2018Se emite adresă către I.P.J. Suceava în vederea înaintării la dosar a copiei actualizate de pe cazierul judiciar al inculpatului H******** L******. Amână judecata cauzei şi acordă termen la data de 29.10.2018, sala 206, ora 12:00, pentru când: - inculpatul, părţile civile M****** M*********** şi H***** A****** C*******, precum şi persoana vătămată Ş*** S**** G******* au termen în cunoştinţă, în conformitate cu prevederile art. 353 alin. 2 teza I Cod procedură penală; - persoana vătămată F***** A**************** primeşte termen în cunoştinţă, în conformitate cu prevederile art. 353 alin. 2 Cod procedură penală; - se citează martorul Savu Trandafira, cu citaţie simplă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 03.10.2018.
Incheiere de sedinta din 03.10.2018Amână judecata cauzei şi acordă termen la data de 03.10.2018, sala 206, ora 08:30, pentru când: - inculpatul, părţile civile M****** M*********** şi H***** A****** C*******, precum şi persoana vătămată Ş*** S**** G******* au termen în cunoştinţă, în conformitate cu prevederile art. 353 alin. 2 teza I Cod procedură penală; - se repetă procedura de citare cu persoana vătămată F***** A**************** la ultimul domiciliu cunoscut şi prin afişare la uşa instanţei; - se va cita martora Savu Trandafira. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 27.06.2018.
Incheiere de sedinta din 27.06.2018Pune în vedere martorului Savu Trandafira să se prezinte la următorul termen de judecată în vederea audierii. Amână judecata cauzei şi acordă termen la data de 27.06.2018, sala 206, ora 08:30, pentru când: - inculpatul, părţile civile M****** M*********** şi H***** A****** C*******, precum şi persoana vătămată Ş*** S**** G******* au termen în cunoştinţă, în conformitate cu prevederile art. 353 alin. 2 teza I Cod procedură penală; - se repetă procedura de citare cu persoana vătămată F***** A**************** la ultimul domiciliu cunoscut şi prin afişare la uşa instanţei; - martorul Savu Trandafira primeşte termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23.05.2018.
Incheiere de sedinta din 23.05.2018Amână judecata cauzei şi acordă termen la data de 23.05.2018, sala 206, ora 08:30, pentru când: - inculpatul păr?ile civile M****** M*********** ?i H***** A****** C******* şi persoana vătămată Ş*** S**** G******* primesc termen în cuno?tin?ă, - se va cita persoana vătămată Frunză Adrian Constantin prin afi?are la u?a instan?ei; - se va cita martorul Savu Trandafira cu mandat de aducere; Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11.04.2018.
Incheiere de sedinta din 11.04.2018Amână judecata cauzei şi acordă termen la data de 11.04.2018, sala 206, ora 08:30, pentru când: - inculpatul ?i păr?ile civile M****** M*********** ?i H***** A****** C******* primesc termen în cuno?tin?ă; - se va cita persoana vătămată Frunză Adrian Constantin prin afi?are la u?a instan?ei; - se va cita martorul Acristinei Cornel cu mandat de aducere; - martora Savu Trandafira primeşte termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 14 martie 2018.
Incheiere de sedinta din 14.03.2018Amână cauza şi fixează termen de judecată la data de 14.03.2018. Pronunţată în şedinţă publică astăzi 22.01.2018.
Incheiere de sedinta din 22.01.2018Având în vedere necesitatea citării martorilor Acristinei Cornel şi Savu Trandafira, a părţilor civile Macovei Mihai Ovidiu şi H***** A****** C******* precum şi a persoanei vătămate Frunză Adrian - Constantin, amână cauza şi acordă termen de judecată la data de 22.01.2018.
Incheiere de sedinta din 29.11.2017Încuviinţează solicitarea apărătorului ales al inculpatului de reaudiere a părţii civile M****** M*********** şi a martorilor Acristinei Cornel şi Savu Trandafira, care vor fi audiaţi la un termen de judecată ulterior audierii părţilor civile. Amână judecata cauzei şi acordă termen la data de 29.11.2017, sala 206, ora 08:30, pentru când: - inculpatul şi persoana vătămată Şpac Sorin Gheroghe au termen în cunoştinţă, în conformitate cu prevederile art. 353 alin. 2 teza I Cod procedură penală; - se citează părţile civile M****** M*********** şi H***** A****** C*******, precum şi persoana vătămate F***** A**************** Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18.10.2017.
Incheiere de sedinta din 18.10.2017Prorogă audierea martorilor Răzvan Marian şi Juravle Tudor Petru la următorul termen de judecată, Amână judecata cauzei şi acordă termen la data de 18.10.2017, sala 206, ora 08:30, pentru când toate părţile au termen în cunoştinţă în conformitate cu prevederile art. 353 alin. 2 teza I Cod Procedură Penală. Pune în vedere martorii Savonciuc Răzvan Marian şi Juravle Tudor Petru să se prezinte la termenul stabilit. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 06.09.2017.
Incheiere de sedinta din 06.09.2017Pune în vedere părţi civile H***** A****** C******* să se prezinte la următorul termen de judecată în vederea audierii. Amână judecata cauzei şi acordă termen la data de 06.09.2017, sala 206, ora 08:30, pentru când: - toate părţile au termen în cunoştinţă în conformitate cu prevederile art. 353 alin. 2 teza I Cod pr.pen. - se citează martorii din lucrări Savonciuc Răzvan Marian şi Juravle Tudor Petru la adresele indicate în rechizitoriu. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 31.05.2017.
Incheiere de sedinta din 31.05.2017În baza art. 100 alin. 3 Cod pr.pen., încuviinţează audierea martorilor din lucrări Savu Trandafira, Acristinei Cornel, Savanciuc Răzvan Marian, Juravle Tudor Petru, Lungu Corneliu Laurenţiu, Bejenar Oltea Mariana, Bîta Izabela Gabriela, Reuţ Ioan, Hriţcu Vasile şi Boca Vasilică, precum şi audierea martorilor solicitaţi de către inculpat, respectiv Axinte Sergiu, Macarie Alexandru şi Hapenciuc Tatiana, urmând ca prezenţa acestora din urmă să fie asigurată la termenul stabilit de către inculpat. În baza art. 100 alin. 3 Cod pr.pen., încuviinţează primirea la dosar a înscrisurilor depuse la acest termen de judecată de către inculpat, prin apărător, precum şi solicitarea inculpatului de emitere a unei adrese către Spitalul Judeţean de Urgenţe Sf. Ioan cel nou Suceava pentru a se comunica foaia de observaţie a inculpatului din ziua de 24.09.2016 Amână judecata cauzei şi acordă termen la data de 31.05.2017, sala 206, ora 08:30, pentru când: - inculpatul H******** L****** şi persoana vătămată Ş*** S**** G******* primesc termen în cunoştinţă în conformitate cu prevederile art. 353 alin. 2 teza I Cod Procedură Penală, ca urmare a prezenţei în sala de judecată - partea civilă Macovei Mihai – Ovidiu şi persoana vătămată Frunză Adrian – Constantin au termen în judecată conform art. 353 alin. 2 Cod Procedură Penală. - se citează partea civilă Huţanu Airinei Cristina la adresa cunoscută şi martorii din lucrări Savu Trandafira, Acristinei Cornel la adresele indicate în rechizitoriu. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 03.05.2017.
Incheiere de sedinta din 03.05.2017Încuviinţează solicitarea apărătorului ales al inculpatului de acordare a unui termen în vederea pregătirii apărării. Amână judecarea cauzei şi acordă termen de judecată la data de 03.05.2017, ora 08.30, sala 206, pentru când: - inculpatul H******** L******, partea civilă M****** M*********** şi persoana vătămată F***** A**************** primesc termen în cunoştinţă, în conformitate cu dispoziţiile art. 353 alin. 2 Cod pr.pen.; - se citează partea civilă H***** A****** C******* şi persoana vătămată Ş*** S**** G******* care nu au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 05.04.2017.
Incheiere de sedinta din 05.04.2017