Dosar 17008/3/2016/a11 din 12.12.2017

verificare măsuri preventive (art.208 NCPP)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 17008/3/2016/a11
Data dosar:
12.12.2017
Instanta:
Tribunalul București
Departament:
Secţia I Penală - Camera Preliminara / Fond
Obiect:
verificare măsuri preventive (art.208 NCPP)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 18.12.2017 la ora 10:00

    Complet: CF20
  • Soluţionare

    În baza art. 362 alin. 2 C.p.p. raportat la art. 208 alin. 3 C.p.p. şi art. 207 alin. 4 C.p.p., menţine măsura preventivă a controlului judiciar luată faţă de inculpaţii ANASTASESCU GEORGE ALIN, GANCEA PAUL-CĂTĂLIN, MINCU COSTIN, NIŢĂ CRISTIAN MIHAI, NIŢĂ DANIELA IOANA, şi ZAHARIA VIOREL. Respinge ca neîntemeiată cererea formulată de inculpatul Mincu Costin, privind încetarea obligaţiei de a nu se apropia de inculpatul Anastasescu George Alin sau de inculpatul Cătălin Gancea ori de membrii familiilor acestora şi de a nu comunica cu aceştia, direct sau indirect, pe nici o cale. Respinge ca neîntemeiată cererea formulată de inculpata Niţă Daniela Ioana, privind încetarea obligaţiei de a nu se apropia de inculpatul Niţă Cristian Mihai şi de a nu comunica cu acesta, direct sau indirect, pe nici o cale. Cu drept de contestaţie. Pronunţată în şedinţa publică astăzi, 18.12.2017.

    Incheiere finala dezinvestire din 18.12.2017

Flux dosar


Actualizare GRPD