P******** D* P* L**** J********** T** N****
ApelantA******** C*********
Intimat InculpatA******** Ş******
Intimat PERSOANA VATAMATAS******* O******** "********************
Intimat Parte civilăS******** J******* D* A******** N****
Intimat Parte civilăDECIZIA 507 In baza art.421 pct.2 lit.a Cod proc.pen., admite apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Neamţ împotriva sentinţei penale nr.340 din 18.11.2016 pronunţată de Judecătoria Târgu Neamţ în dosarul nr. 1705/321/2016. Desfiinţează în parte sentinţa penală apelată, în latura penală, cu privire la cuantumul pedepsei inchisorii aplicate inculpatului A******** C********* pentru infracţiunea prevăzută de art.32 din Legea nr.217/2003 şi în latura civilă sub aspectul omisiunii soluţionării acţiunii civile exercitate de părţile civile Spitalul Orăşenesc Sf. Dimitrie Târgu Neamţ şi S******** J******* D* A******** N****. Rejudecând cauza: Majorează cuantumul pedepsei închisorii aplicate inculpatului A******** C********* prin sentinţa apelată pentru săvârşirea infracţiunii de nerespectare a hotărârii judecătoreşti, prevăzută de art. 32 din Legea nr. 217/2003 de la 2 luni la 6 luni închisoare. Majorează cuantumul pedepsei rezultante aplicate inculpatului A******** C********* la 6 luni închisoare şi 1700 lei amendă penală. În baza art.19 şi 397 C.proc.pen., rap. la art.1357 C.civ. şi art.313 din Legea nr.95/2006, admite acţiunea civilă exercitată in cauză de părţile civile Spitalul Orăşenesc Sf. Dimitrie Târgu Neamţ şi S******** J******* D* A******** N****. Obligă inculpatul A******** C********* să plătească părţii civile Spitalul Orăşenesc Sf. Dimitrie Târgu Neamţ suma de 1518 lei, ce urmează a fi actualizată la data plăţii, reprezentând contravaloarea serviciilor medicale acordate persoanei vătămate A******** Ş******. Obligă inculpatul A******** C********* să plătească părţii civile S******** J******* D* A******** N**** suma de 421,4 lei, reprezentând cheltuieli de transport şi asistenţă medicală acordate persoanei vătămate A******** Ş******. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate şi înlătură dispoziţiile care sunt contrare celor dispuse prin prezenta decizie. In baza art.275 alin.3 Cod proc.pen., cheltuielile judiciare avansate de stat in apel rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică azi 27.04.2017.
Hotarare 507/2017 din 27.04.2017Amână deliberarea şi pronunţarea la 27.04.2017. Pronunţată in sedinţă publică azi 20.04.2017.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 20.04.2017