S********* N******** D* R*************** S* P*** D******* R*************** T********
Apelant ReclamantL****** P****
Intimat PârâtL****** P**** p*** c****** B******* V****** M*******
Intimat PârâtAdmite apelul declarat de apelanta-reclamantă Societatea Naţională de Radiocomunicaţii SA Bucureşti prin Sucursala Direcţia Radiocomunicaţii Timişoara în contradictoriu cu intimatul-pârât L****** P****, prin curator Bătrânuţ Violeta Mărioaraîmpotriva Sentinţei nr.3699 din data de 28 aprilie 2017, pronunţată de Judecătoria Arad, în dosarul nr. 17078/55/2016 şi în consecinţă dispune: Schimbarea în parte a sentinţei apelate în sensul admiterii în parte a cererii cu valoare redusă formulată, precizată de reclamanta Societatea Naţională de Radiocomunicaţii SA Bucureşti prin Sucursala Direcţia Radiocomunicaţii Timişoara , cu obligarea pârâtului să plătească reclamantei sumei de 681,69 lei, compusă din: - 97,82 lei reprezentând contravaloare facturi servicii de radiocomunicaţii prestate şi neachitate de pârât, - 565,43 lei reprezentând contravaloare tarif de instalare, sumă calculată conform prevederilor art.8.6 din Anexa nr.1 la contractul pentru furnizarea serviciilor de comunicaţii electronice – persoane fizice nr.TM 24/260/23.09.2015, sumă calculată şi facturată cu factura seria nr. BYCE2125585PJ/04.05.2016, de la fila 38 dosar prima instanţă scadentă la data de 19.05.2016 reprezentând echivalentul în lei a sumei de 105 Euro la cursul BNR de 4,4875 lei /1 eur; -18,44 lei reprezentând penalităţi de întârziere în cuantum de 0,10% calculate pentru debitul principal de 97,82 lei , conform art.5.6 din Anexa nr.1 la contract, de la data scadenţei fiecăreia dintre facturile pentru servicii prestate si neachitate, facturate cu factura seria nr. BYCE2125585PJ/04.05.2016 (de la fila 40 dosar prima instanţă) si până la data de 01.05.2016 si, în continuare, începând cu data de 02.05.2016, obligă pârâtul să plătească reclamantei penalităţi de întârziere în cuantum de 0,10% şi până la plata debitului datorat de 97,82 lei. De asemenea, obligă pârâtul să plătească reclamantei penalităţi de întârziere în cuantum de 0,10% pentru suma de 565,43 lei reprezentând contravaloare tarif de instalare începând cu data de 20.05.2016 şi până la achitarea integrală a acestei sume . Respinge capătul de cerere privind dobânda legală penalizatoare asupra sumelor de 97,82 lei reprezentând contravaloare facturi servicii de radiocomunicaţii si de 565,43 lei reprezentând contravaloare tarif de instalare . Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma totală de 603,10 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, din care suma de 285 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în apel reprezentând taxa de timbru si onorariu curator , iar suma de 318,10 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în prima instanţă, reprezentând de asemenea taxa de timbru si onorariu curator. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică din data de 12 octombrie 2017.
Hotarare 124 din 12.10.2017T: 12.10.2017 pentru a se face dovada achitării onorariului pentru curator
Incheiere de sedinta din 14.09.2017