I************ Ş***** J******* H*******
PârâtW***** F*****
ReclamantAdmite acţiunea civilă formulată de către reclamantul W***** F*****, în contradictoriu cu pârâtul I************ Ş***** J******* H*******,şi, în consecinţă: Obligă pârâtul să achite pe seama reclamantului, începând cu data de 01.06.2017, suma compensatorie de 283 lei, aşa cum aceasta a fost stabilită cu titlu de drept salarial lunar, prin Decizia Inspectorului Şcolar General nr. 182 din data de 01.02.2017. Obligă pârâtul să plătească reclamantului suma datorată cu titlu de compensaţie, actualizată cu indicele de inflaţie, calculată până la data plăţii efective. Respinge cererea reconvenţională formulată de către pârâtul – reclamant reconvenţional I************ Ş***** J******* H*******. Fără cheltuieli de judecată. Executorie. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Apelul se depune la Tribunalul Harghita. Pronunţată în data de 03.05.2018, în condiţiile prevederilor art. 396, alin. 2 din Cod proc. civilă, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 630/2018 din 03.05.2018Având nevoie de timp pentru a delibera
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 26.04.2018Cerere amânare pârât
Incheiere de sedinta din 15.03.2018Administrare probe
Incheiere de sedinta din 18.01.2018