Dosar 1713/112/2017** din 25.10.2017

pretenţii


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 1713/112/2017**
Data dosar:
25.10.2017
Instanta:
Tribunalul Bistrița Năsăud
Departament:
SECŢIA a II-a CIVILĂ, DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Obiect:
pretenţii
Categorie:
Litigii cu profesionistii
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 13.11.2019 la ora 11:00

    Complet: C1 LP
  • Admite cererea

    Admite acţiunea civilă formulată de reclamanţii M**** C********* şi M**** M**** în contradictoriu cu pârâta ASIGURAREA ROMÂNEASCĂ-ASIROM VIENA INSURANCE GROUP SA şi intervenientul forţat B******** I*** şi, în consecinţă: Obligă pârâta ASIGURAREA ROMÂNEASCĂ-ASIROM VIENA INSURANCE GROUP SA să plătească reclamanţilor, cu titlu de despăgubiri, următoarele sume: - reclamantului M**** C********* suma de 100.000 lei cu titlu de daune morale; - reclamantei M**** M**** suma de 30.000 lei cu titlu de daune morale şi echivalentul în lei al sumei de 3767,82 euro-daune materiale; Obligă pârâta să plătească reclamanţilor penalităţi de întârziere în cuantum de 0,2%/zi din sumele indicate mai sus, începând cu data de 14.09.2015 şi până la data plăţii efective a acestor sume. Obligă pârâta ASIGURAREA ROMÂNEASCĂ-ASIROM VIENA INSURANCE GROUP SA să plătească reclamanţilor cu titlu de cheltuieli de judecată suma de 1.500 lei, reprezentând onorariul avocaţial; suma de 300,7 lei şi echivalentul în lei al sumei de 680 euro, cu titlu de cheltuieli de deplasare, contravaloare examen medico-legal şi certificate medico-legale. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Tribunalul Bistriţa-Năsăud. Pronunţată azi, 13.11.2019, în condiţiile art. 396 alin. 2 Cod proc. civilă.

    Hotarare 271/2019 din 13.11.2019
  • Sedinta din data de 29.10.2019 la ora 9:30

    Complet: C1 LP
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea hotărârii judecătoreşti pentru data de 13 noiembrie 2019, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 396 alin. 2 Cod pr. civilă.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 29.10.2019
  • Sedinta din data de 28.06.2019 la ora 10:00

    Complet: C1 LP
  • Amână cauza

    Se va emite adresă către Serviciul Judeţean de Medicină Legală Bistriţa-Năsăud pentru efectuarea lucrării de expertiză, cu comunicarea copiilor de pe actelor medicale dispuse prin încheierea de şedinţă din data de 22 martie 2019; - pune în vedere reclamanţilor să se prezinte la SML BN pentru efectuarea expertizei;

    Incheiere de sedinta din 28.06.2019
  • Sedinta din data de 22.03.2019 la ora 10:00

    Complet: C1 LP
  • Amână cauza

    pune în vedere reclamanţilor să se prezinte la Institutul de Medicină Legală Cluj-Napoca pentru efectuarea expertizei medico-legale, cu dovada achitării contravalorii expertizei în cuantum indicat în adresa de la fila 164;

    Incheiere de sedinta din 22.03.2019
  • Sedinta din data de 11.01.2019 la ora 9:30

    Complet: C1 LP
  • Amână cauza

    administrare probe

    Incheiere de sedinta din 11.01.2019
  • Sedinta din data de 13.12.2018 la ora 11:00

    Complet: C1 LP
  • Amână cauza

    Admite cererea de ajutor public judiciar formulată de reclamanţii M.C. şi M.M. şi în consecinţă: Dispune scutirea de la plata taxelor judiciare de timbru stabilite prin Încheierea din data de 26.10.2018. Irevocabilă. Pronunţată în şedinţa publică azi,13.12.2017.

    Incheiere de sedinta din 13.12.2018
  • Sedinta din data de 07.12.2018 la ora 9:30

    Complet: C1 LP
  • Amână cauza

    pentru soluţionarea cererii de ajutor public judiciar

    Incheiere de sedinta din 07.12.2018
  • Sedinta din data de 26.10.2018 la ora 9:30

    Complet: C1 LP
  • Amână cauza
    Incheiere de sedinta din 26.10.2018
  • Sedinta din data de 09.03.2018 la ora 9:30

    Complet: C1 LP
  • Amână cauza

    Admite excepţia conexării dosarului nr. 1713/112/2017** la dosar nr. 814/112/2017** al Tribunalului Bistriţa - Secţia I Civilă cu termen de judecată la 19.03.2018

    Incheiere finala dezinvestire din 09.03.2018

Flux dosar


Actualizare GRPD