Dosar 17151/325/2017 din 10.07.2017

acţiune în constatare


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 17151/325/2017
Data dosar:
10.07.2017
Instanta:
Judecătoria Timișoara
Departament:
SECŢIA a II -a CIVILĂ
Obiect:
acţiune în constatare
Categorie:
Civil
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 20.12.2017 la ora 09:00

    Complet: C16C
  • Admite in parte cererea

    Admite în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul D***** L**** în contradictoriu cu pârâta SC BCR S.A. Constată caracterul abuziv şi, în consecinţă, nulitatea absolută a clauzei privind comisionul lunar de administrare a creditului, prevăzută la art. 8 lit. c) din Contractul de credit bancar pentru personae fizice nr. 962 CB/22.08.2007 şi dispune eliminarea acesteia din contract. Obligă pe pârâtă să restituie reclamantului sumele reprezentând comisionul lunar de administrare, din data acordării creditului şi până în data încetării încasării acestui comision, cu rata inflaţiei şi dobânda legală remuneratorie aferentă, calculate de la momentul fiecărei plăţi până în data restituirii efective. Respinge în rest cererea ca neîntemeiată. Obligă pe pârâtă să plătească reclamantului suma de 1000 lei reprezentând cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Timişoara. Pronun?ată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 20.12.2017.

    Hotarare 13105/2017 din 20.12.2017
  • Sedinta din data de 06.12.2017 la ora 09:00

    Complet: C16C
  • Amână pronunţarea

    AMÂNA PRONUNŢAREA CAUZEI LA DATA DE 20.12.2017

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 06.12.2017
  • Sedinta din data de 08.11.2017 la ora 09:00

    Complet: C16C
  • Amână cauza

    AMANĂ JUDECAREA CAUZEI LA DATA DE 06.12.2017

    Incheiere de sedinta din 08.11.2017

Flux dosar


Actualizare GRPD