Dosar 1717/222/2017 din 31.05.2017

infracţiuni la regimul vamal (Legea 141/1997, Legea 86/2006)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 1717/222/2017
Data dosar:
31.05.2017
Instanta:
Judecătoria Dorohoi
Departament:
Dorohoi
Obiect:
infracţiuni la regimul vamal (Legea 141/1997, Legea 86/2006)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 12.10.2017 la ora 08:30

    Complet: CP4
  • Condamnare

    În baza art. 396 alin. 2 şi 10 Cod procedură penală condamnă inculpatul D**** I**** C*******, pentru săvârşirea infracţiunii de „colectarea, deţinerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea şi vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia", faptă prevăzută şi pedepsită de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006şi cu aplicarea art. 75 alin. 2 Cod penal cu rap. la art. 76 alin. 1 Cod penal şi cu aplicarea art. 396 alin. 10 teza 1 Cod pr. penală, la pedeapsa 6 (şase) luni închisoare; În baza art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice ?i de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o perioadă de 2 ani, executabilă în condiţiile art. 68 Cod penal. În baza art. 65 alin. 1 Cod penal, interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza disp. art. 91 C. pen. dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 2 ani, conform dispoziţiilor art. 92 C. pen. În baza art. 93 alin. (1) C. pen. obligă inculpatul ca, pe durata termenului de supraveghere, să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Botoşani, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. (2) lit. b C. pen., impune inculpatului D**** I**** C******* să frecventeze unul dintre programele de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93 alin. (3) C. pen. pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul D**** I**** C******* va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei municipiului Dorohoi, jud. Botoşani, respectiv la Muzeul de Ştiinţe ale Naturii sau Casa Memorială George Enescu, pe o perioadă de 60 de zile. În baza art. 91 alin. (4) C. pen. atrage atenţia inculpatului D**** I**** C******* asupra dispoziţiilor art. 96 C. pen. Constată prejudiciul achitat. În baza art.112 alin.1 lit.f din Codul penal, dispune confiscarea de la inculpat a ţigărilor cuprinse în dovada de reţinere nr. BT/616126 din 01.11.2016 şi dispune distrugerea acestora. În baza art.274 alin.2 din Codul de procedură penală, obligă inculpatul la plata către stat a sumei de câte 700 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei de pe prezenta minută. Pronunţată în şedinţa publică, astăzi, 12 octombrie 2017.

    Hotarare 208/2017 din 12.10.2017

Flux dosar


Actualizare GRPD