B******* D***** G**** L***** G*** Ş* M***** P*****
PetentS************ M**** S***
CreditorM******** V*****
DebitorAdmite cererea de încuviinţare a executării silite formulată de creditoarea SOCIETATEA NATIONALA PENTRU TRANSPORT FEROVIAR în contradictoriu cu debitorul M******** V*****. Încuviinţează executarea silită ce urmează a se efectua potrivit art. 622 alin.3 C.proc.civ., în toate formele prevăzute de lege, simultan sau succesiv, la solicitarea creditorului SOCIETATEA NATIONALA PENTRU TRANSPORT FEROVIAR împotriva debitorului M******** V***** , în temeiul titlului executoriu reprezentat de sentinţa civilă 836/01.022017 pronunţată de Judecătoria Constanţa în dosarul nr. 917/212/2016 în vederea recuperării creanţei prevăzută în titlul executoriu, respectiv suma totală de 2960 lei din care 2310 lei , reprezentând debit şi 650 lei reprezentând cheltuieli de judecată, ce se va actualiza până la achitarea integrală a acesteia, la care se adaugă şi cheltuielile de executare silită. Autorizează Biroul Executorului Judecătoresc „DORINA GONŢ, LUCIAN GONŢ şi MARIAN PANAIT ” să treacă la executarea silită a obligaţiei cuprinse în titlul executoriu. Fără cale de atac. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 15.06.2017.
Incheiere de executare silita 914/2017 din 15.06.2017