M****** L****
InculpatA****** N******** D* A*********** F*************** G******* J*******
Parte civilăS*** A***** F**** S*****
Parte responsabilă civilmenteIn temeiul art. 9 alin.1 lit. c) din Legea nr. 241/2005 , cu aplicarea art. 35 alin. 1 C.p cu aplicarea art. 5 C.p , condamnă pe inculpatul MARRAZZO LUIGI la pedeapsa principală de 2 (doi) ani şi 8 (opt) luni închisoare. In temeiul art. 65 din vechiul Cod penal, aplică inculpatului, ca pedeapsa complementară, interzicerea drepturilor prevazute de art. 64 alin. 1 litera c) V.C.p - interzicerea dreptului inculpatului de a ocupa funcţiile de administrator, director sau reprezentant legal intr-o societate comercială – pe o perioadă de 2 ani şi opt luni în condiţiile art. 66 V.C.p.. In temeiul art. 71 din vechiul Cod penal interzice inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercitiul drepturilor prevazute de art. 64 alin. 1 litera c) - interzicerea dreptului inculpatului de a ocupa funcţiile de administrator, director sau reprezentant legal intr-o societate comercială. In temeiul art. 81 din vechiul Cod penal, dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei principale pe o durată de 4 (patru) ani şi 8 (opt) luni, termen de încercare stabilit conf. art. 82 vechiul Cod penal. In temeiul art. 71 alin. 5 din vechiul Cod penal,suspendă, pe durata suspendarii executării pedepsei principale, executarea pedepsei accesorii. Pune in vedere inculpatului dispozitiile art. 83 din vechiul Cod penal, privind revocarea suspendarii condiţionate a executării pedepsei în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni. În temeiul art. 14 rap. la art. 346 V.C.p.p admite acţiunea civilă formulată în cauză de persoana vătămată A.N.A.F prin Direcţia Juridică şi dispune obligarea inculpatului MARRAZZO LUIGI în solidar cu partea responsabilă civilmente S.C ARMONY FRUIT S.R.L, la plata către aceasta a sumei de 162.808,02 lei la care se adaugă obligaţii fiscale accesorii aferente acestui debit, ce urmează a fi calculate în conformitate cu legea fiscală.. În temeiul art. 11 din Legea nr. 241/2005, în formularea de la data săvârşirii faptelor, dispune instituirea sechestrului asigurător asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile ale inculpatului, prezente şi viitoare până la nivelul cuantumului de 162.808,02 lei, în vederea recuperării prejudiciului cauzat Statului. În temeiul art. 7 alin. 2 si art. 21 lit. g din Legea nr. 26/1990 şi a art.13 din Legea 241/2005 dispune înregistrarea, la ramânerea definitivă a prezentei hotărâri, a cuvenitelor menţiuni la Oficiul National al Registrului Comerţului. În temeiul art. 398 din noul Cod de procedură penală raportat la art. 274 alin.1,2 ?i 3 din noul Cod de procedură penală obligă pe inculpatul MARRAZZO LUIGI la plata sumei de 3.000. de lei cu titlul de cheltuieli judiciare avansate de către Stat în cauză. Onorariul apărătorului din oficiu în cuantum de 520 lei va fi avansat din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu apel în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi 14.12.2018.
Hotarare 404/2018 din 14.12.2018Amână pronunţarea pentru data de 14.12.2018
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 13.12.2018Amână pronunţarea pentru data de 13.12.2018
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 03.12.2018Amână pronunţarea pentru data de 03.12.2018
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 19.11.2018stabileste termen pentru pronunţare la data de 19.11.20218
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 05.11.2018Pentru continuarea cercetării judecătoreşti, conform art. 385 C.p.p., amână cauza şi acordă termen la data de 05.11.2018, ora 10:00, Completul 1- CP/F, termen până când se citează părţile care nu au termen în cunoştinţă. Având in vedere lipsa martorei Koltan Florenţa la acest termen de judecată, în baza art. 265 C.p.p., dispune emiterea unui mandat de aducere pe numele acesteia pentru următorul termen de judecată.
Incheiere de sedinta din 15.10.2018Pentru continuarea cercetării judecătoreşti, conform art. 385 C.p.p., amână cauza şi acordă termen la data de 15.10.2018, ora 11:00, Completul 1- CP/F, termen până când se citează părţile care nu au termen în cunoştinţă. Având in vedere lipsa martorei Koltan Florenţa la acest termen de judecată, în baza art. 265 C.p.p., dispune emiterea unui mandat de aducere pe numele acesteia pentru următorul termen de judecată.
Incheiere de sedinta din 03.09.2018Pentru continuarea cercetării judecătoreşti, conform art. 385 C.p.p., amână cauza şi acordă termen la data de 03.09.2018, ora 10:00, Completul 1- CP/F, termen până când se citează părţile care nu au termen în cunoştinţă. Având in vedere lipsa martorei Koltan Florenţa la acest termen de judecată, în baza art. 265 C.p.p., dispune emiterea unui mandat de aducere pe numele acesteia pentru următorul termen de judecată.
Incheiere de sedinta din 23.07.2018vederea audierii martorilor propuşi, amână cauza şi acordă termen de judecată la data de 23.07.2018
Incheiere de sedinta din 21.06.2018în vederea audierii martorei KOLTAN FLORENŢA, amână cauza şi acordă termen la data de 21.06.2018
Incheiere de sedinta din 10.05.2018în vederea audierii de martori, amână cauza şi acordă termen de judecată la data de 10.05.2018
Incheiere de sedinta din 29.03.2018în vederea audierii de martori, amână cauza şi acordă termen de judecată la data de 29.03.2018
Incheiere de sedinta din 15.02.2018în vederea audierii de martori amână cauza pentru data de 15.02.2018
Incheiere de sedinta din 04.01.2018