N******* E***
ReclamantA**** N******** P***** P**** Ş* I******** S****** C****** - S***** G*******
PârâtAdmite acţiunea formulată de partea reclamantă N******* E***, în contradictoriu cu pârâta AGENŢIA JUDEŢEANĂ PENTRU PLĂŢI ŞI INSPECŢIE SOCIALĂ COVASNA. Anulează decizia nr. 22/24.07.2017 şi decizia nr. 27/19.09.2017 emise cu privire la reclamantă. Stabileşte că începând cu data de 1 iulie 2017 reclamanta este beneficiară a următoarelor drepturi prevăzute de prevederile art. 4 alin.2, art. 8 alin.1 şi 2 din Decretul Lege 118/1990 pentru perioada 1 ianuarie 1952 – 31 decembrie 1957 - ca urmare a persecuţiilor politice constând în stabilirea domiciliului obligatoriu în comuna Cernat, judeţul Covasna în acest interval de timp: - indemnizaţie lunară de 200 lei pentru fiecare an de domiciliu obligatoriu; - scutire de la plata impozitelor şi taxelor locale, - asistenţă medicală şi medicamente, în mod gratuit şi prioritar, atât în tratament ambulatoriu, cât şi pe timpul spitalizărilor; - transport urban gratuit cu mijloacele de transport în comun aparţinând societăţilor cu capital de stat sau privat (autobuz, troleibuz, tramvai, metrou); - douăsprezece călătorii gratuite, anual, pe calea ferată română, cu clasa I, pe toate categoriile de trenuri de persoane, cu mijloace de transport auto sau cu mijloace de transport fluviale, după caz, la alegere, folosirea acestora fiind posibilă şi de către însoţitori, membri de familie, în cadrul numărului de călători stabilit pentru titular; - un bilet pe an, gratuit, pentru tratament într-o staţiune balneoclimaterică; - scutire de plata taxelor de abonament pentru radio şi televizor; - prioritate la instalarea unui post telefonic, precum şi scutire de plata taxei de abonament; - acordarea la cerere, cu titlu gratuit, a unui loc de veci. Respinge capătul de cerere având ca obiect acordarea efectivă acestor drepturi de autoritatea pârâtă.
Hotarare 181/2018 din 01.03.2018Amână pronunţarea pentru data de 1 martie 2018.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 15.02.2018Amânat în vederea administrării probatoriului încuviinţat.
Incheiere de sedinta din 18.01.2018