S* C** V****** S***
ReclamantM**** S** I**
PârâtAdmite excep?ia perimării cererii, invocată din oficiu. Constată perimată cererea formulată de reclamanta SC CEZ VÂNZARE SA împotriva pârâtului MATEI ION. Cu drept de recurs în termen de 5 de zile de la pronun?are. Cererea de recurs se va depune la Judecătoria Coste?ti. Pronunţată azi, 14.03.2019, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 396 alin. 2 C.proc.civ..
Hotarare 208/2019 din 14.03.2019În temeiul art. 242 alin. 1 C. proc. civ., suspendă judecata cauzei pentru neîndeplinirea de către reclamantă a obligaţiei impuse în sarcina sa, reclamantă fiind S S* C** V****** S*** iar pârât M**** S** I**. Cu recurs pe toată durata suspendării, care se depune la Judecătoria Costeşti. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 19.07.2018.
Incheiere suspendare din 19.07.2018Amână pronunţarea în cauză la data de 19.07.2018.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 05.07.2018Pune în vedere reclamantei, prin citaţie, obligaţia de a face dovada decesului pârâtului Matei St.Ion, şi nu a pârâtului Vintilă Paraschiv, cum greşit a fost menţionat la termenul trecut, sub sancţiunea suspendării cauzei, potrivit disp. art. 242 alin. 1 C. proc. civ. Se emite adresă către Postul de Poliţie al Comunei Stolnici, pentru a face cercetări şi a comunica instanţei dacă pârâtul Matei St.Ion este decedat, iar în caz afirmativ, să indice data decesului şi eventual numărul certificatului de deces. Se reia procedura de citare cu pârâtul. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 005.07.2018. Pronunţată în şedinţa publică de la 07 Iunie 2018
Incheiere de sedinta din 07.06.2018Pune în vedere reclamantei, prin citaţie, obligaţia de a face dovada decesului pârâtului Vintilă Paraschiv, sub sancţiunea suspendării cauzei, potrivit disp. art. 242 alin. 1 C. proc. civ. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 07 Iunie 2018. Pronunţată în şedinţa publică de la 13 Aprilie 2018.
Incheiere de sedinta din 13.04.2018Reluarea procedurii de citare cu pârâtul M**** S** I**. Pentru lipsa de procedură cu pârâtul, Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 13 Aprilie 2018. Pronunţată în şedinţa publică de la 02 Martie 2018
Incheiere de sedinta din 02.03.2018Se revine cu adresă către Primăria Comunei Stolnici pentru a comunica dacă pârâtul Matei St.Ion este decedat, iar în caz afirmativ, să se înainteze la dosar copie de pe certificatul de deces. Amână judecarea cauzei la data de 02.03.2018. Pronunţată în şedinţa publică de la 22 Decembrie 2017
Incheiere de sedinta din 22.12.2017Revine cu adresă către Primăria Comunei Stolnici pentru a comunica dacă pârâtul MATEI ST.ION este decedat, iar în caz afirmativ, să se înainteze la dosar copie de pe certificatul de deces. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 22 Decembrie 2017. Pronunţată în şedinţa publică de la 20 Octombrie 2017.
Incheiere de sedinta din 20.10.2017