H****** M*** C********
ReclamantU******* A************ T********** M********* T**** M****
PârâtADMITE cererea în contencios administrativ, cerere formulată de reclamantul H M C, (cu domiciliul in) în contradictoriu cu pârâtul M T-M, (cu sediul în) şi în consecinţă: a. Obligă pârâtul să pună la dispoziţia reclamantului toate informaţiile solicitate prin adresa înregistrată la Municipiul Târgu-Mureş sub nr. 66777/16.12.2016 şi în special, dar nu limitativ, lista detaliată a cheltuielilor suportate pentru activităţile legate de sărbătorile de iarnă, cuantumul fiecărui onorariu plătit cântăreţilor şi artiştilor pentru concertele organizate în luna decembrie 2016, cine a negociat aceste contracte, care este contribuţia municipalităţii per persoană şi care sunt persoanele responsabile pentru organizarea evenimentului Revelionul Pensionarilor. b. Obligă pârâtul să pună la dispoziţia reclamantului referatele, notele de fundamentare şi decontul cheltuielilor arătate mai sus. c. Obligă pârâtul să plătească reclamantului suma de 3.282 lei cu titlu de daune morale. d. Obligă pârâtul sa plătească reclamantului suma de 250 lei, reprezentând cheltuieli de judecată. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Cererea se depune la Tribunalul Mureş. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 2.05.2017.
Hotarare 320/2017 din 02.05.2017-având nevoie de timp pentru deliberare va amâna pronunţarea pe data de 02 mai 2017
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 27.04.2017-având nevoie de timp pentru deliberare va amâna pronunţarea pe de 27 aprilie 2017
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 24.04.2017-având nevoie de timp pentru deliberare şi pentru a se depune concluzii scrise va amâna pronunţarea pe data de 24 aprilie 2017
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 10.04.2017