G***** I**
CondamnatAdmite cererea de liberare condiţionată. În temeiul art. 100 Codul penal, dispune liberarea condiţionată a condamnatului G***** I**, în prezent aflat în Penitenciarul Focşani, din pedeapsa de 1 an şi 2 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 483/2017, pronunţată de Judecătoria Buzău, pentru săvârşirea infracţiunii de abandon de familie, prev, de art.378 Cod pen. În baza art. 100 alin. (6) C. pen. intervalul cuprins între data liberării condiţionate şi data împlinirii duratei pedepsei – 09.06.2018- constituie termen de supraveghere pentru condamnat. Pune în vedere petentului condamnat dispoziţiile art. 100 alin. (5) C. pen. referitoare la conduita sa viitoare şi consecinţele la care se expune, dacă va mai comite infracţiuni. Dispune punerea în libertate de sub puterea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 590/2017 emis de Judecătoria Buzău. În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, av. Răghină N. Liviu, potrivit delegaţiei pentru asistenţă judiciară obligatorie nr. 2736/06.12.2017, eliberată de Baroul Vrancea, în cuantum de 130 de lei se avansează din fondurile Ministerului de Justiţie. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 11.12.2017.
Hotarare 1844/2017 din 11.12.2017