V**** Z*****
InculpatA***** F*** S**
Parte vătămatăÎn temeiul art. 396 alin.1, alin.2 şi alin.10 Cod de procedură penală condamnă pe inculpatul V**** Z*****, pentru săvârşirea infracţiunii de furt, prevăzute de art.228 alin.1 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin.1 raportat la art. 43 alin.5 Cod penal. În temeiul art. 67 alin.1 Cod penal aplică inculpatului V**** Z***** pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin.1 lit.a şi lit.b Cod penal pe o durată de 2 ani şi pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin.1 lit.a şi lit.b Cod penal pe durata executării pedepsei principale. În temeiul art. 38 alin.1 Cod penal constată că infracţiunea este concurentă cu infracţiunile pentru care inculpatul V**** Z***** a fost condamnat prin: 1. sentinţa penală nr. 1827/31.08.2017, pronunţată în dosarul nr. 11503/296/2016 de Judecătoria Satu Mare, definitivă prin neapelare la 18.09.2017, la pedeapsa principală rezultantă de 1 an şi 4 luni închisoare (fapte din 30.10.2015, 11.05.2016, 17.05.2016), la pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor de a fi ales în autorităţi publice sau în orice alte funcţii publice, precum şi dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 2 ani, după executarea ori considerarea ca executată a pedepsei închisorii şi la pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor de a fi ales în autorităţi publice sau în orice alte funcţii publice precum şi dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioada executării pedepsei principale. 2. sentinţa penală nr. 17/06.02.2017, pronunţată în dosarul nr. 1905/218/2016 de Judecătoria Carei, definitivă prin neapelare la 08.03.2017, la pedeapsa de 1 an închisoare (faptă din 16.10.2015), la pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor de a fi ales în autorităţi publice sau în orice alte funcţii publice, precum şi dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 3 ani, după executarea ori considerarea ca executată a pedepsei închisorii şi la pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor de a fi ales în autorităţi publice sau în orice alte funcţii publice, precum şi dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioada executării pedepsei principale. 3. sentinţa penală nr. 110/23.06.2017, pronunţată în dosarul nr. 673/218/2017 de Judecătoria Carei, definitivă prin neapelare la 12.07.2017, la pedeapsa principală rezultantă de 1 an şi 4 luni închisoare (faptă din 29.11.2016), la pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor de a fi ales în autorităţi publice sau în orice alte funcţii publice, precum şi dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 3 ani, după executarea ori considerarea ca executată a pedepsei închisorii şi la pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor de a fi ales în autorităţi publice sau în orice alte funcţii publice, precum şi dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioada executării pedepsei principale (prin care s-a contopit pedeapsa aplicată prin sentinţa penală nr. 17/06.02.2017 a Judecătoriei Carei). 4. sentinţa penală nr. 198/29.09.2017, pronunţată în dosarul nr. 2353/337/2017 de Judecătoria Zalău, definitivă prin neapelare la 24.10.2017, la pedeapsa principală rezultantă de 1 an şi 9 luni închisoare (fapte din 18.11.2017, 06.12.2016), la pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor de a fi ales în autorităţi publice sau în orice alte funcţii publice, precum şi dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 3 ani, după executarea ori considerarea ca executată a pedepsei închisorii şi la pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor de a fi ales în autorităţi publice sau în orice alte funcţii publice, precum şi dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioada executării pedepsei principale (prin care s-au contopit pedepsele aplicate prin sentinţele penale nr. 110/23.10.2017 şi nr. 17/06.02.2017, ale Judecătoriei Carei). 5. sentinţa penală nr. 2345/19.10.2017, pronunţată în dosarul nr. 5977/196/2017 de Judecătoria Satu Mare, definitivă prin neapelare la 06.11.2017, la pedeapsa de 1 an închisoare (faptă din 11.01.2016), la pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor de a fi ales în autorităţi publice sau în orice alte funcţii publice, precum şi dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 1 an, după executarea ori considerarea ca executată a pedepsei închisorii şi la pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor de a fi ales în autorităţi publice sau în orice alte funcţii publice, precum şi dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, pe perioada executării pedepsei principale. 6. sentinţa penală nr. 2678/10.11.2017, pronunţată în dosarul nr. 3522/296/2017 de Judecătoria Satu Mare, definitivă prin neapelare la 27.11.2017, la pedeapsa principală de 1 an şi 6 luni închisoare (fapte din datele de 27.10.2014, 17.02.2015 şi 26.01.2015), la pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor de a fi ales în autorităţi publice sau în orice alte funcţii publice, precum şi dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 2 ani, după executarea ori considerarea ca executată a pedepsei închisorii şi la pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor de a fi ales în autorităţi publice sau în orice alte funcţii publice, precum şi dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, pe perioada executării pedepsei principale (prin care s-au contopit pedepsele aplicate prin sentinţa penală nr. 1827/31.08.2017 a Judecătoriei Satu Mare, sentinţa penală nr. 17/06.02.2017 a Judecătoriei Carei, sentinţa penală nr. 110/23.10.2017 a Judecătoriei Carei, sentinţa penală nr. 198/29.09.2017 a Judecătoriei Zalău şi sentinţa penală nr. 2345/19.10.2017 a Judecătoriei Satu Mare). Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 3 ani, 8 luni şi 10 zile închisoare, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor de a fi ales în autorităţi publice sau în orice alte funcţii publice, precum şi a dreptului de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 3 ani de la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii şi pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor de a fi ales în autorităţi publice sau în orice alte funcţii publice, precum şi a dreptului de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, de la rămânerea definitivă a hotărârii şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale, aplicate prin sentinţa penală nr. 2678/10.11.2017, pronunţată în dosarul nr. 3522/296/2017 de Judecătoria Satu Mare, definitivă prin neapelare la 27.11.2017, în pedepsele principale componente, după cum urmează: - 10 luni închisoare; 1 an închisoare; 8 luni închisoare, aplicate prin sentinţa penală nr. 2678/10.11.2017, pronunţată în dosarul nr. 3522/296/2017 de Judecătoria Satu Mare, definitivă prin neapelare la 27.11.2017; - 10 luni închisoare; 8 luni închisoare; 10 luni închisoare, aplicate prin sentinţa penală nr. 1827/31.08.2017, pronunţată în dosarul nr. 11503/296/2016 de Judecătoria Satu Mare, definitivă prin neapelare la 18.09.2017; - 9 luni închisoare; 6 luni închisoare, aplicate prin sentinţa penală nr. 198/29.09.2017, pronunţată în dosarul nr. 2353/337/2017 de Judecătoria Zalău, definitivă prin neapelare la 24.10.2017; - 1 an închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 17/06.02.2017 a Judecătoriei Carei, definitivă prin neapelare la 08.03.2017; - 1 an închisoare, sentinţa penală nr. 110/23.06.2017 a Judecătoriei Carei, definitivă prin neapelare la 12.07.2017; - 1 an închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 2345/19.10.2017, pronunţată în dosarul nr. 5977/196/2017 de Judecătoria Satu Mare, definitivă prin neapelare la 06.11.2017. Repune în individualitatea lor pedepsele principale descontopite şi înlătură sporul de 2 ani, 8 luni şi 10 zile închisoare, stabilit prin sentinţa penală nr. 2678/10.11.2017, pronunţată în dosarul nr. 3522/296/2017 de Judecătoria Satu Mare, definitivă prin neapelare la 27.11.2017; În temeiul art. 40 alin.1 Cod penal raportat la art. 39 alin.1 lit.b Cod penal contopeşte pedeapsa de 8 luni închisoare, aplicată prin prezenta hotărâre, cu pedepsele principale descontopite de 10 luni închisoare, 1 an închisoare, 8 luni închisoare, 10 luni închisoare, 8 luni închisoare, 10 luni închisoare, 9 luni închisoare, 6 luni închisoare, 1 an închisoare, 1 an închisoare ?i 1 an închisoare, aplică pedeapsa cea mai grea, de 1 an închisoare, la care adaugă sporul fix ?i obligatoriu de 2 ani şi 11 luni închisoare, reprezentând o treime din totalul celorlalte pedepse (8 luni+10 luni+1 an+8 luni+10 luni+8 luni+10 luni+1 an+1 an+9 luni+6 luni închisoare) astfel că inculpatul V**** Z***** execută în final pedeapsa principală rezultantă de 3 ani şi 11 luni închisoare, în regim de detenţie. În temeiul art. 45 alin.3 Cod penal raportat la art. 66 alin.1 lit.a şi lit.b Cod penal interzice inculpatului exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, precum şi a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 3 ani de la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale, cu titlu de pedeapsă complementară. În temeiul art. 45 alin.5 raportat la art. 65 alin.1 cu referire la art. 66 alin.1 lit.a şi lit.b Cod penal interzice inculpatului exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, precum şi a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale, cu titlu de pedeapsă accesorie. În temeiul art. 40 alin.3 Cod penal, scade din pedeapsa principală aplicată, de 3 ani şi 11 luni închisoare, perioada reţinerii de 24 ore, din 07.12.2016, ora 19:00 până la 08.12.2016, ora 19:00 (dedusă prin sentinţa penală nr. 198/29.09.2017 a Judecătoriei Zalău), precum şi perioada executată, începând cu data de 09.03.2017 până la zi. În temeiul art. 555 Cod de procedură penală anulează mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 2896/2017 al Judecătoriei Satu Mare şi dispune emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii, conform prezentei hotărâri. În temeiul art. 19, art. 23 alin.3, art. 25 alin.1 şi art. 397 Cod de procedură penală cu referire la art.1357 şi urm. Cod civil admite acţiunea civilă exercitată în procesul penal şi obligă pe inculpatul V**** Z***** la plata către partea civilă S.C. A***** F*** S** a sumei de 600 de lei, cu titlu de daune materiale. În temeiul art. 272 Cod de procedură penală dispune virarea din fondul Ministerului Justiţiei în contul Baroului de Avocaţi Bihor a sumei de 260 lei, conform delegaţiei nr. 4512 din 06.11.2017 şi a sumei de 260 lei, conform delegaţiei nr. 4513 din 06.11.2017. reprezentând onorariu pentru apărător din oficiu, avocat Radi Ionuţ. În temeiul art. 274 alin. 1 Cod de procedură penală obligă inculpatul la plata sumei de 1000 de lei, cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului. Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 11.04.2018.
Hotarare 405/2018 din 11.04.2018Amână pronunţarea soluţiei la data de 11.04.2018
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 04.04.2018Amână pronunţarea soluţiei la data de 04.04.2018
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 28.03.2018Amână pronunţarea soluţiei la data de 28.03.2018
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 14.03.2018Amână cauza pentru ataşare sentinţe penale de condamnare şi solicitarea de relaţii de la locul de deţinere
Incheiere de sedinta din 14.02.2018