P******* C****** V*********
PetentZ****** A***** P******
IntimatAdmite cererea formulată de petenta Comuna Vlăsineşti, cu sediul în localitatea Vlăsineşti, judeţul Botoşani, prin primar, în contradictoriu cu intimatul Z.A.P. având ca obiect transformare amendă. Înlocuieşte amenda contravenţională, în cuantum de 250 lei, aplicată intimatului prin procesul verbal de contravenţie seria PBNX, nr. 0059930/07.09.2016 cu sancţiunea prestării de către intimat a unor activităţi în folosul comunităţii, pe care le va stabili primarul comunei Vlăsineşti, judeţul Botoşani, pe o durată de 29 ore. Ia act că petenta nu a solicitat cheltuieli de judecată Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria Săveni. Pronunţată în data de 20.12.2017, soluţia fiind pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 1153/2017 din 20.12.2017Amână pronunţarea cauzei la data de 20.12.2017. Pronunţată în şedinţă publică azi, 07.12.2017.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 07.12.2017