R******** M*****
Reclamant ReclamantS* R***** P****** S*
Pârât PârâtM********* M****** F******** P********* S****** Ş* P********** V******* ( M*******
Intimat Chemat în garanţieC*** N******** D* P***** P******
Intimat Chemat în garanţieC*** J******** D* P***** A****
Intimat Chemat în garanţieAdmite, în parte, acţiunea. Obligă pe pârâtă la plata, către reclamant, a sumei de 500 euro-echivalent în lei-adaptarea pentru autoturism-cutie automată, precum şi a valorii unei proteze mioelectrice în limita suportată de Casa de Asigurări de Sănătate, după ce se va dovedi aplicarea acesteia. Cu drept de recurs, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ce se va depune la prezenta curte. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 5 octombrie 2018.
Hotarare 2648/2018 din 05.10.2018Amână pronunţarea la 05 octombrie 2018. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 28 septembrie 2018.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 28.09.2018Pune în vedere reclamantului să se adreseze unui institut cu medici specialişti şi eventual tehnicieni în protezare neuro-motorie, care să certifice faptul că starea bontului permite o astfel de proteză şi că aceasta ar putea deveni funcţională, cu indicarea costurilor aferente. Amână judecarea cauzei la 28 septembrie 2018, pentru când părţile au termen în cunoştinţă, conform dispoziţiilor art.229 alin.1 Cod procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 iunie 2018, la Curtea de Apel Piteşti – Secţia I Civilă.
Incheiere de sedinta din 15.06.2018Încuviinţează completarea raportului de expertiză medico-legală. Pune în vedere reclamantului să se prezinte la un medic specialist, cu copia raportului de expertiză medico-legală întocmit de Serviciul Judeţean de Medicină Legală Argeş, pentru evaluarea stării neuro-musculare a bontului, în vederea aplicării unei proteze de tip funcţional mioelectric, iar ulterior să depună la dosarul cauzei acte medicale. Încuviinţează ca întemeiată cererea formulată de apărătorul reclamantul, privind imposibilitatea de prezentare. Amână judecarea cauzei la 15 iunie 2018, pentru când părţile au termen în cunoştinţă, conform dispoziţiilor art.229 alin.1 Cod procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 mai 2018, la Curtea de Apel Piteşti – Secţia I Civilă.
Incheiere de sedinta din 18.05.2018Pune în vedere reclamantului să se prezinte la sediul Serviciului de Medicină Legală Argeş, în programul comunicat, pentru efectuarea expertizei medico-legală. Încuviinţează pârâtei, prin apărător ales, cererea de ataşare la raportul de expertiză medico-legală, a actelor medicale ce vor fi depuse de reclamant în acest sens. Emite adresă Serviciului de Medicină Legală Argeş, cu solicitarea de a ataşa la raportul de expertiză medico-legală, actele medicale depuse de reclamant în acest sens. Încuviinţează pârâtei obiectivele nr.1, 2, 3 şi 5 propuse în vederea efectuării expertizei medico-legală şi respinge obiectivul nr.4, sens în care solicită Serviciului de Medicină Legală Argeş, completarea obiectivelor iniţiale. Respinge apărătorului pârâtei întrebările adresate martorului Enache Florian, cu privire la modul în care reclamantul conduce un autovehicul şi ce tipuri de autovehicule a schimbat acesta. Amână judecarea cauzei la 18 mai 2018, pentru când părţile au termen în cunoştinţă, conform dispoziţiilor art.229 alin.1 Cod procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 martie 2018, la Curtea de Apel Piteşti – Secţia I Civilă.
Incheiere de sedinta din 23.03.2018Respinge excepţiile invocate de pârâtă, privind lipsa interesului reclamantului de a formula acţiunea, autoritatea de lucru judecat, nulitatea petitelor a căror valoare nu s-a stabilit, prescripţia, respectiv litispendenţa. Respinge cererea pârâtei cu privire la precizarea de către reclamant a valorii autoturismului, respectiv de amânare a cauzei. Încuviinţează reclamantului proba cu înscrisuri referitoare la componenţa familiei împreună cu care acesta gospodăreşte şi suplimentează cu cele privind deţinerea în proprietate a unui autoturism adaptat la conducerea cu o singură mână, respectiv existenţa unui permis de conducere valabil. Respinge proba cu interogatoriul pârâtei şi încuviinţează reclamantului proba testimonială cu martorii Enache Florian, domiciliat în comuna Cocu, sat Richiţele de Jos, nr. 230, judeţ Argeş şi Stanciu Ionuţ Mihai, domiciliat în comuna Cocu, sat Richiţele de Jos, nr. 214, judeţ Argeş, pe care îi citează. Încuviinţează reclamantului proba cu expertiză medico-legală, cu următoarele obiective: 1.să stabilească dacă actuala stare a sănătăţii reclamantului s-a degradat şi eventual degradarea se datorează vătămării suferite prin accidentul de muncă anterior constatat; 2.să stabilească dacă o eventuală recuperare necesită proceduri, kinetoterapie, fizio-balneoclimaterice sau altă refacere medicală sportivă, în funcţie de care se va stabili dacă lipsa organului amputat este susceptibilă de a fi suplinită prin acordarea unei orteze funcţionale sau proteze de braţ mioelectrică, astfel cum s-a formulat prin cererea de chemare în judecată. Emite adresă către Serviciul Judeţean de Medicină Legală Argeş cu solicitarea de a răspunde obiectivelor stabilite şi încuviinţează pârâtei cererea de a depune la dosar şi alte obiective. Respinge proba cu expertiză tehnică-auto şi pune în vedere părţilor să depună relaţii de la producători sau vânzători de autoturisme cu privire la stabilirea unei eventuale diferenţe de preţ între un autoturism clasic şi unul adaptat nevoilor de conducere ale reclamantului. Încuviinţează pârâtei proba cu înscrisuri, interogatoriul reclamantului şi respinge proba testimonială. Amână judecarea cauzei la 23 martie 2018, pentru când părţile au termen în cunoştinţă, conform dispoziţiilor art. 229 alin. 1 Cod de procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 09 ianuarie 2018, la Curtea de Apel Piteşti – Secţia I civilă.
Incheiere de sedinta din 09.01.2018Respinge excepţia lipsei de interes. Admite apelurile. Anulează sentinţa şi reţine cauza spre rejudecare. Termen 9.01.2018 Se citează părţile. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică.
Hotarare 3261/2017 din 07.11.2017Amână judecarea cauzei la 7 noiembrie 2017, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. În baza acordului părţilor, admite cererea de amânare a cauzei formulată de apelantul-reclamant, prin apărător. Pune în vedere părţilor că au posibilitatea ca până la următorul termen de judecată să solu?ioneze cauza pe cale amiabilă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 26 septembrie 2017, la Curtea de Apel Piteşti – Secţia I Civilă
Incheiere de sedinta din 26.09.2017