P*** C****** F****** C* D******** A***
ContestatorS******** S*******
IntimatAdmite excepţia prescripţiei dreptului de a cere executarea silită, invocată de contestatoare prin contestaţia la executare şi, în consecinţă: Admite în parte contestaţia la executare formulată de contestatoarea POPA CAMELIA FLORICA, în contradictoriu cu intimata SECAPITAL SaRL, în sensul celor ce urmează: Constată prescrisă executarea silită ce face obiectul dosarului execuţional nr.489/E/2017 al Biroului Executorului Judecătoresc (BEJ) Ardelean Felix Florin, şi, în consecinţă, anulează toate actele şi formele de executare efectuate de intimată împotriva contestatoarei debitoare în dosarul execuţional susmenţionat. Dispune restituirea către contestatoare a taxei judiciare de timbru parţiale, respectiv în limita sumei de 650,11 lei, aferentă contestaţiei la executare, sub rezerva rămânerii definitive a prezentei hotărâri. Ia act că celelalte cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocaţial, vor fi valorificate de contestatoare pe cale separată. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la data comunicării. Cererea de apel se depune la Judecătoria Oradea. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 17 mai 2018.
Hotarare 3181/2018 din 17.05.2018Amână pronunţarea pentru data de 17.05.2018.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 03.05.2018Amână pronunţarea pentru data de 03.05.2018.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 19.04.2018Admite excepţia nelegalei compuneri a completului de judecată, invocată din oficiu. Scoate cauza de pe rolul acestui complet şi o trimite în vederea repartizării aleatorii. Pronunţată în şedinţă publică azi, 22.02.2018.
Incheiere de sedinta din 22.02.2018