Dosar 1726/179/2017/a1 din 12.12.2017

măsuri şi excepţii dispuse de judecătorul de cameră preliminară


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 1726/179/2017/a1
Data dosar:
12.12.2017
Instanta:
Judecătoria Babadag
Departament:
Sectie mixta
Obiect:
măsuri şi excepţii dispuse de judecătorul de cameră preliminară
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 29.01.2018 la ora 9:00

    Complet: C2
  • admite cererea

    În baza art.346 alin.(1) Cod procedură penală constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr.1402/P/2016 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Tulcea, judeţul Tulcea, privind pe inculpatul VLĂDILĂ GEORGE , sub aspectul săvârşirii infracţiunii de deţinere şi transport al peştelui fără documente legale de provenienţă, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 64 lit. h din OUG 23/2008 cu aplic. art. 5 Cod penal , a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul V****** G*****. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicarea încheierii. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 29.01.2018.

    Incheierefinalacamerapreliminara30/2018 din 29.01.2018

Flux dosar


Actualizare GRPD