C*** J******** D* P***** I*******
PârâtG********* M**** - D*** A***
ReclamantAdmite ca fiind întemeiată cererea formulată de reclamantul GHICULESCU MARIN în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Ialomiţa Constată că activitatea desfăşurată de reclamant în cadrul C.P.I.C.P.Ialomiţa şi fosta Întreprindere pentru Industrializarea Cărnii Ialomiţa în perioada cuprinsă în intervalele:08.12.1978-19.10.1980,23.04.1982-18.07.1983, 19.01.1984-15.04.1987 şi 23.04.1987-08.05.1990 în meseria de muncitor necalificat şi măcelar se încadrează în procent de 100% din timpul efectiv lucrat în grupa a II – a de muncă. Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare. Cererea de exercitare a căi de atac se depune la Tribunalul Ialomiţa-secţia civilă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 05.03.2018.
Hotarare 323/2018 din 05.03.2018În condiţiile art. 238 din NCPC, instanţa estimează durata cercetării procesului la 3 luni. În temeiul art. 254-258 din Noul Cod de procedură civilă, instanţa încuviinţează pentru reclamant probele, astfel cum au fost solicitate , proba cu înscrisuri şi proba cu doi martori, iar pentru pârâtă proba cu înscrisuri, considerându-le admisibile, legale şi utile cauzei. Citează martorii indicaţi în cererea de chemare în judecată şi amână cauza la data de 05.03.2018, termen dat în cunoştinţă reclamantului prin apărător şi pârâtei potrivit art. 229 alin. 1 Cod procedură civilă. Pronunţată în şedinţa publică de la 10 Ianuarie 2018
Incheiere de sedinta din 10.01.2018