R** D* D*****
InculpatM****** I**** B*****
Persoana vătămată1. În baza art.207 alin.(6) Cod procedură constată subzistenţa temeiurilor care au determinat luarea măsurii arestării preventive faţă de inculpatul R (fost A) D, zis B, cu antecedente penale, trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de viol, prev. şi ped. de art.218 alin.(1) Cod penal şi de conducere a unui vehicul fără permis, prev. şi ped. de art.335 alin.(1) Cod penal, totul cu aplicarea art.38 alin.(1) şi art.41 alin.(1) Cod penal, măsură pe care o menţine pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 18.09.2017, ora 14:00, până la data de 17.10.2017, ora 14:00, inclusiv. 2. Respinge cererea apărătorului inculpatului, pentru revocarea măsurii arestului preventiv sau de înlocuire cu arestul la domiciliu ori cu măsura preventivă a controlului judiciar, ca neîntemeiată. Constata ca inculpatul are apărător ales. Cu drept de contestaţie în termen de 48 ore de la pronunţare. Pronunţată în camera de consiliu astăzi, data de 18.09.2017.
Hotararecameraconsiliu434/2017 din 18.09.2017