Dosar 1739/307/2016 din 28.07.2017

conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe (art.336 NCP)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 1739/307/2016
Data dosar:
28.07.2017
Instanta:
Curtea de Apel Cluj
Departament:
Secţia penală
Obiect:
conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe (art.336 NCP)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Apel

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 18.01.2018 la ora 09:00

    Complet: Completul 8A
  • Schimbat în parte

    Admite apelul declarat de inculpatul H.I. împotriva sentinţei penale nr. 572/14 iunie 2017 pronunţată de Judecătoria Sighetu Marmaţiei, pe care o desfiinţează în parte, sub aspectul individualizării judiciare a pedepsei aplicate pentru infracţiunea prevăzută de art. 336 alin.1 Cod penal şi al stabilirii pedepsei rezultante şi rejudecând în aceste limite: Descontopeşte pedeapsa de 3 ani şi 7 luni închisoare şi repune în individualitate pedepsele astfel: - pedeapsa de 8 luni închisoare aplicată prin sentinţa apelată; - pedeapsa de 2 ani şi 11 luni închisoare cu suspendare condiţionată aplicată prin sentinţa penală nr. 437/24 octombrie 2014 pronunţată de Judecătoria Sighetu Marmaţiei, definitivă prin decizia penală nr. 107/A/22.01.2015 a Curţii de Apel Cluj. În baza art. 396 alin. 1 Cod procedură penală, raportat la art. 61 alin. 1, 2, 3, 4 lit. c din noul Cod penal condamnă inculpatul H.I. la pedeapsa amenzii de 200 zile amendă, pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0.80 g/ l alcool pur în sânge prevăzută de art. 336 al. 1 C.pen., cu aplicarea art. 41 al. 1 C.pen., în condiţiile art. 396 alin. 10 Cod procedură penală. Stabileşte cuantumul unei zile amendă la suma de 20 lei, rezultând pedeapsa amenzii în sumă de 4.000 lei. În baza art. 15 alin. 2 din Legea nr. 187/2012, raportat la art. 83 Cod penal din 1969 revocă suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 2 ani şi 11 luni închisoare aplicată pentru infracţiunea de contrabandă, prin sentinţa penală nr. 437/24 octombrie 2014 pronunţată de Judecătoria Sighetu Marmaţiei, definitivă prin decizia penală nr. 107/A/22.01.2015 a Curţii de Apel Cluj şi dispune executarea acesteia la care se adaugă pedeapsa amenzii penale în sumă de 4.000 lei, inculpatul urmând să execute pedeapsa de 2 ani şi 11 luni închisoare plus pedeapsa amenzii penale în sumă de 4.000 lei (200 zile x 20 lei/zi amendă). Menţine pedeapsa complementară aplicată de instanţa de fond. Menţine în rest dispoziţiile sentinţei penale apelate în măsura în care nu contravin prezentei decizii. În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat în apel rămân în sarcina acestuia. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică din data de 18 ianuarie 2018.

    Hotarare 99/2018 din 18.01.2018
  • Sedinta din data de 09.01.2018 la ora 09:00

    Complet: Completul 8A
  • Amână pronunţarea
    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 09.01.2018
  • Sedinta din data de 23.11.2017 la ora 08:30

    Complet: Completul 8A
  • Amână cauza

    admite solicitarea de amânare a cauzei pentru angajare de apărător

    Incheiere de sedinta din 23.11.2017

Flux dosar


Actualizare GRPD