A***** G* M***** A********
InculpatG******* C* R***** Ş*****
InculpatB******* V* T****** R*****
InculpatÎn baza art. 348 din C. pr. pen. rap. la art. 207 din C.pr.pen. constată legalitatea şi temeinicia luării măsurii preventive a controlului judiciar faţă de inculpatul ANGHEL MARIAN ALEXANDRU. Menţine măsura preventivă a controlului judiciar faţă de inculpatul ANGHEL MARIAN ALEXANDRU (DATE), dispusă prin ordonanţa nr. 2307/P/2017 din data de 19.05.2017 emisă de procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti, până la următoarea verificare, dar nu mai târziu de 60 de zile de la pronunţarea prezentei încheieri. În baza art. 215 alin. 9 din C. pr. pen. modifică obligaţiile stabilite în sarcina inculpatului prin ordonanţa nr. 2307/P/2017 din data de 19.05.2017 emisă de procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti, în sensul că impune inculpatului următoarele obligaţii: - să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat; - să informeze de îndată organul judiciar în faţa căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei; - să se prezinte la secţia de poliţie în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul, respectiv la Secţia 24 Poliţie, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat; - să nu părăsească teritoriul României, decât cu încuviinţarea prealabilă a organul judiciar în faţa căruia se află cauza. Măsura privind pe inculpat se comunică instituţiilor prev. la art. 215 alin. 5 din C. pr. pen. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 12.07.2017, ora 13.20.
Incheiere finala dezinvestire din 12.07.2017