S******* O***** C*******
ReclamantC******** N******* P** C********* D************
PârâtI************ G*** A** P******* R*****
PârâtI************ D* P****** J******* A***
PârâtRespinge excepţia netimbrării. Respinge excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului INSPECTORATUL DE POLIŢIE JUDEŢEAN ARAD. Respinge excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune invocată de pârâtul INSPECTORATUL DE POLIŢIE JUDEŢEAN ARAD. Respinge acţiunea, astfel cum a fost precizată, formulată de reclamantul STĂNESCU OVIDIU - CRISTIAN în contradictoriu cu pârâţii CONSILIUL NAŢIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, INSPECTORATUL GENERAL AL POLIŢIEI ROMÂNE şi INSPECTORATUL DE POLIŢIE JUDEŢEAN ARAD. Fără cheltuieli de judecată. Cu recurs în 15 zile de la comunicare, care se va depune la Curtea de Apel Timişoara. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 15.11.2017.
Hotarare 340/2017 din 15.11.2017În baza art. 29 alin. 5 din Legea 47/1992 repub., respinge cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a sintagmei „până la data intrării în aceste instituţii”, cuprinsă în dispoziţiile legale prevăzute de art. 11 alin. 4 din Legea nr. 138/1999, art. 9 alin. 4 din O.G. nr. 38/2003, art. 11 alin. 5 din Anexa IV la Legea cadru nr. 330/2009, art. 11 alin. 1-6 din Anexa VII la Legea nr. 284/2010, art. 11 alin. 7 din Anexa VI a Legii Cadru nr. 153/2017, cerere formulată de reclamantul STĂNESCU OVIDIU-CRISTIAN. Cu recurs în termen de 48 ore de la pronunţare cu privire la cererea de sesizare a Curţii Constituţionale. Amână pronunţarea asupra excepţiilor invocate precum şi asupra fondului cauzei la data de 15.11.2017, urmând ca pronunţarea hotărârii să fie făcută prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţa publică din data de 01.11.2017 D.ICCJ NR 174/59/2017.DC. NR. 3238/10.10.2018.CONSTATA PERIMAT RECURSUL
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 01.11.2017Termen: 01.11.2017 pentru a lua la cunoştiinţă de conţinutul întâmpinării.
Incheiere de sedinta din 16.10.2017Acorda termen la data de 16.10.2017 - pentru a se comunica înscrisurile depuse la dosar şi pentru exprimarea unui punct de vedere.
Incheiere de sedinta din 13.09.2017T: 13.09.2017 - administrare probatoriu
Incheiere de sedinta din 19.06.2017Termen la data de 19.06.2017, la cererea reclamantului.
Incheiere de sedinta din 15.05.2017