V**** C*****
PetentI************ D* P****** A* J******** M********
IntimatAdmite în parte plângerea formulată de către petentul V**** C*****, în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLITIE AL JUDETULUI MARAMURES. Anulează în parte procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor seria PMMX nr. 0108160 din 09.02.2017 respectiv în ceea ce priveşte fapta de neacordare a priorităţii de trecere şi sancţiunile constând în amenda contravenţională în cuantum de 580 de lei şi suspendarea dreptului de a conduce. Menţine celelalte dispoziţii ale procesului-verbal. Cu apel la Tribunalul Maramureş în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria Baia Mare. Pronunţată azi, 01 noiembrie 2017, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.
Hotarare 8556/2017 din 01.11.2017Amână pronunţarea pentru data de 01.11.2017.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 20.10.2017