T***** N****** G******
Intimat ReclamantT***** R***** M*******
Intimat ReclamantS* B******* S* C* S***** P******** A*** L* R************** S****
Apelant PârâtE** N** E***** F****** I* B* C* S***** P******** A*** L* B******* S*
Intimat PârâtDispune din oficiu îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitivul deciziei nr.888 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, în dosarul nr.1752/95/2016*, în sensul că în loc de "Definitivă", se va trece corect "Cu drept de recurs", iar calitatea intimaţilor se va menţiona corect reclamanţi, în loc de pârâţi. Cu recurs.
Incheiere indreptare eroare materiala din 19.12.2017Admite apelul. Schimbă în parte sentinţa în sensul că respinge cererea privind constatarea nulităţii absolute a clauzei prevăzute de art.5.1 din contract privind îngheţarea cursului de schimb valutar CHF - leu şi efectuarea plăţilor la valoarea de la data încheierii contractului, respectiv calcularea şi plata ratelor de rambursare a creditului la valoarea în lei a francului elveţian de la data încheierii contractului pe întreaga perioadă de valabilitate a contractului precum şi restituirea reclamanţilor a sumelor plătite în plus de aceştia. Menţine dispoziţiile sentinţei privind respingerea celorlalte capete de cerere. Obligă intimaţii pârâţi la 1500 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat redus către apelantă. Definitivă.
Hotarare 888/2017 din 15.11.2017Suspendă judecarea cauzei, conform dispoziţiilor art.413 alin.1 pct.1 Cod procedură civilă, până la pronunţarea şi redactarea, de către Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a deciziei, în Cauza C – 186/16 Ruxandra Paula Andriciuc şi alţii împotriva Băncii Româneşti, având ca obiect cererea formulată de Curtea de Apel Oradea, de pronunţare a unei hotărâri preliminare cu privire la interpretarea art.3 alin.1 şi art.4 alin.2 din Directiva 93/13/CEE.
Incheiere suspendare din 10.05.2017