Dosar 1760/40/2016** din 11.01.2017

despăgubire


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 1760/40/2016**
Data dosar:
11.01.2017
Instanta:
Tribunalul Botoșani
Departament:
Secţia I civilă
Obiect:
despăgubire
Categorie:
Litigii de munca
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 09.03.2017 la ora 09:00

    Complet: CivFondCM3-N
  • Respinge cererea

    Admite excepţia prescrierii dreptului material la acţiune şi, pe cale de consecinţă, respinge ca prescrisă acţiunea formulată de reclamanta Unitatea Administrativ teritorială –Comuna Copălău-prin Primar în contradictoriu cu pârâtul Ceplinschi Marius Didel. Prezenta hotărâre poate fi atacată numai cu apel în termen de 10 de zile de la comunicare, cererea şi motivele de apel urmând a fi depuse sub sancţiunea nulităţii la Tribunalul Botoşani. Pronunţată în şedinţa publică din 9.03.2017.

    Hotarare 206/2017 din 09.03.2017
  • Sedinta din data de 23.02.2017 la ora 8:30

    Complet: CivFondCM3-N
  • Amână cauza

    Se acordă termen pentru ca apărătorul reclamantei să depună dovezi din care să rezulte data la care a fost formulată plângerea şi stadiul de soluţionare a acesteia

    Incheiere de sedinta din 23.02.2017
  • Sedinta din data de 26.01.2017 la ora 8:30

    Complet: CivFondCM3-N
  • Amână cauza

    Admite excepţia de necompetenţă materială a Secţiei I civilă – complet litigii de muncă a Tribunalului Botoşani cu privire la capătul de cerere formulat în contradictoriu cu pârâtul Caloianu Gheorghe . Disjunge judecarea acestui capăt de cerere formulat de reclamanta UAT Comuna Copălău – prin primar în contradictoriu cu pârâtul Caloianu Gheorghe. şi dispune înfiinţarea unui nou dosar, pe care îl trimite spre competentă soluţionare Secţiei I civilă – complet de fonduri a Tribunalului Botoşani Admite excepţia de necompetenţă materială a Secţiei a I a civilă – complet litigii de muncă a Tribunalului Botoşani cu privire la capătul de cerere formulat în contradictoriu cu pârâta Popa Carmen Narciss . Disjunge judecarea acestui capăt de cerere formulat de reclamanta UAT Comuna Copălău – prin primar în contradictoriu cu pârâta Popa Carmen Narciss şi dispune înfiinţarea unui nou dosar, pe care îl trimite spre competentă soluţionare Secţiei a II a civilă – complet profesionişti a Tribunalului Botoşani În prezentul dosar fixează termen pentru continuarea judecăţii la data de 23.02.2017. Fără cale de atac. Pronunţată în şedinţa publică din 26.01.2017.

    Incheiere de sedinta din 26.01.2017

Flux dosar


Actualizare GRPD