F***** I***
ApelantS* B******* S*
ApelantAdmite excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant a apelantei S.C. B. S.A., excepţie invocată din oficiu. Anulează apelul formulat de apelanta S.C. B.S.A., în contradictoriu cu intimatul F. I., împotriva sentinţei civile nr. 9484/2016 pronunţată la data de 07.11.2016 de către Judecătoria Cluj-Napoca în dosarul nr.1763/211/2016. Admite apelul formulat de apelantul F. I. în contradictoriu cu intimata S.C. B. S.A., împotriva sentinţei civile nr. 9484/2016 pronunţată la data de 07.11.2016 de către Judecătoria Cluj-Napoca în dosarul nr.1763/211/2016, pe care o schimbă în parte, în sensul că: Constată caracterul abuziv şi nulitatea absolută parţială şi a clauzei prevăzute la art. 4.1. din contractul de credit de consum nr. CL518276/30.12.2008, încheiat de părţi, privind comisionul de acordare credit de 2,5% din valoarea creditului, şi obligă pârâta S.C. B. S.A. la restituirea către reclamantul F.I.a sumei încasate cu titlu de comision de acordare credit, la care se adaugă dobânda legală de la data încasării acestei sume până la restituirea sa integrală. Păstrează restul dispoziţiilor sentinţei judecătoriei. Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicare, cu depunerea recursului la Tribunalul Specializat Cluj. Pronunţată în şedinţa publică din data de 30 octombrie 2017.
Hotarare 1424/2017 din 30.10.2017