R******* A***** F******
CondamnatÎn temeiul art. 587 al. 1 C. pr. pen., cu referire la art. 100 C. pen., admite propunerea Comisiei pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului Bacău, privind pe condamnatul Rachieru Andrei-Flavian, Dispune liberarea condiţionată a condamnatului de sub puterea mandatului de executare a pedepsei nr. 264/2016 emis de Judecătoria Tg. Neamţ în temeiul sentinţei penale nr. 181/2016. Se atrage atenţia condamnatului asupra consecinţelor nerespectării prevederilor art. 104 C. pen. Ia act că s-a asigurat asistenţă juridică din oficiu condamnatului. În temeiul art. 275 alin. 3, 6 C. pr. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia; onorariul apărătorului din oficiu se va achita din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 10.11.2017.
Hotarare 1819/2017 din 10.11.2017AMÂNĂ PRONUNŢAREA PENTRU DATA DE 10.11.2017.
Incheiere de sedinta din 09.11.2017