N***** F****** G*******
InculpatCondamnă pe inculpatul N***** F****** G******* la 10 luni inchisoare pentru comiterea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe prev. de art. 336 alin. 1 C.p. in condiţiile art. 396 alin. 10 C.p.p. Conform art. 65 C.p. aplică inculpatului pe durata executării pedepsei principale, pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b şi i C.p., respectiv dreptul de a fi ales in autorităţile publice sau in orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a conduce rice vehicul. Conform art. 67 C.p. interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b şi i C.p., respectiv dreptul de a fi ales in autorităţile publice sau in orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a conduce orice vehicul pe o perioadă de 2 ani cu titlu de pedeapsă complementară. În temeiul 91 C.p. dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale, iar în temeiul art. 92 alin. 1 C.p. fixează termen de supraveghere de 2 ani. Pe durata termenului de supraveghere obligă pe inculpate să respecte următoarele măsuri de supraveghere, prevăzute de art. 93 alin. 1 lit. a - e C.p., respectiv: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Argeş, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. Conform art. 93 alin. 2 lit. b C.p. impune inculpatului pe durata termenului de supraveghere obligaţia de a frecventa unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către Serviciul de Probaţiune Argeş sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate. Potrivit art. 93 alin. 3 C.p., în termenul de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile, respectiv în cadrul Consilului Local Mioveni sau Primăriei Mioveni, jud. Argeş, urmând a se ţine cont de gradul de invaliditate pe care il prezintă inculpatul. Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 C.pen. privind cazurile de revocare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere. În temeiul art. 274 alin 1 C.p.p. obligă pe inculpat să achite către stat suma de 350 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 263,39 lei reprezintă cheltuieli judiciare aferente urmăririi penale. Cu apel în 10 zile de la comunicarea minutei. Pronunţată în şedinţă publică azi 15.03.2018.
Hotarare 434/2018 din 15.03.2018În baza art. 391 alin. 1 C.p.p. rămâne in pronunţare până la data de 15.03.2018.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 01.03.2018