C***** C*********
InculpatÎn temeiul art. 279 N.c.p.p. dispune din oficiu completarea minutei şi dispozitivului sentintei penale nr. 580/17.04.2018 pronunţată de Judecătoria Piteşti în dosar nr. 17666/280/2017, după cum urmează: În baza art. 274 alin. 1 teza finală c.p.p. cheltuielile judiciare constând în onorariul parţial avocat din oficiu în cuantum de 390 lei -conform împuternicirii avocaţiale nr. 3146/08.11.2017- se vor avansa din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 22 mai 2018.
Incheiere indreptare eroare materiala din 22.05.2018Condamnă inculpatul C***** C********* la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă prev. şi ped. de art. 192 alin. 2 Cp, în condiţiile art. 396 alin. 10 c.p.p. Condamnă inculpatul C***** C********* la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de neluarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă prev. şi ped. de art. 349 alin. 1 şi 2 Cp, în condiţiile art. 396 alin. 10 c.p.p. Conform art. 65 C.p. aplică inculpatului pe durata executării fiecăreia dintre pedepsele sus precizate câte o pedeapsă accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b C.p., respectiv: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat. Interzice inculpatului pe câte o perioadă de 2 ani cu titlu de pedepse complementare, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b C.p., respectiv: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat. În baza art. 38 alin. 1 combinat cu art. 39 alin. 1 lit. b şi cu art. 45 alin. 3 lit. a alin. 5 C.p. contopeşte pedepsele principale, complementare şi accesorii, aplicate prin prezenta sentinţă în pedeapsa cea mai grea de 1 an şi 6 luni închisoare, sporită cu 2 luni închisoare, reprezentând 1/3 din cealaltă pedeapsă, inculpatul urmând a executa: - pedeapsa de 1 an şi 8 luni închisoare; - pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b C.p., respectiv: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 2 ani; - pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a şi b C.p. pe durata executării pedepsei principale rezultante. În baza art. 91 c.p. rap. art. 396 alin. 1 c.p.p. dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, stabilind un termen de supraveghere de 2 ani, calculat conform art. 92 Cod penal. Atrage atenţia asupra disp. art. 91 alin. 2 c.p. În baza art. 93 Cp impune inculpatului ca pe durata termenului de supraveghere se respecte următoarele măsuri de supraveghere: -a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Argeş la datele fixate de acesta; -b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; -c) să anunţe în prealabil schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; -d)să comunice schimbarea locului de muncă. -e)să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. Conform art. 93 alin. 2 lit. b C.p. impune inculpatului C***** C********* pe durata termenului de supraveghere următoarea obligaţie- de a frecventa unul dintre programele de reintegrare socială derulate de către Serviciul de Probaţiune Argeş sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93 alin.3 c.p. pe parcursul termenului de supraveghere, condamnatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile, respectiv în cadrul Primăriei Vlădeşti sau Primăriei Aninoasa. Ia act că în cauză nu există constituire de parte civilă. În baza art.274 alin.1 Cpp obligă inculpatul la plata sumei de 1300 lei reprezentând cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 1000 lei reprezintă cheltuieli efectuate în cursul urmăririi penale. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 17 aprilie 2018.
Hotarare 580/2018 din 17.04.2018