F**** Ş******** I*****
InculpatV***** F*****
InculpatS*** E********* A*** S*****
Parte vătămatăS******* D* P******** P******
Parte vătămatăS****** F***** M******
Parte vătămatăÎn baza disp. art. 107 alin. 1 lit. a şi alin. 2 lit. b din Legea nr. 46/2008 privind Codul silvic, condamnă pe inculpatul la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tăiere fără drept de arbori. (faptă din 24.07.2016). În baza disp. art. 67 alin. 1 Cod penal rap. la art. 66 alin. 1 lit. a şi b Cod penal, aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală sau a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate. În baza disp. art. 65 alin. 1 Cod penal interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a şi b Cod penal din momentul rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În baza disp. art. 193 alin. 2 Cod penal, condamnă pe inculpatul FUNIE ŞTEFĂNIŢĂ-IULIAN, la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe, în dauna persoanei vătămate TĂNĂSOIU ILIE. (faptă din 30.08.2016). În temeiul art. 396 alin. 1 şi alin. 6 Cod procedură penală rap. la art. 16 alin. 1 lit. g Cod procedură penală, dispune încetarea procesului penal privind pe inculpatul FUNIE ŞTEFĂNIŢĂ-IULIAN, trimis în judecată sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire sau alte violenţe, în dauna persoanei vătămate STANCIU FLORIN-MĂDĂLIN, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 193 alin. 2 Cod penal. (faptă din 02.09.2016). În baza art. 39 alin.1 lit. b C.pen., contopeşte pedepsele anterior stabilite şi aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 1 an închisoare, la care se adaugă un spor de o treime din cealaltă pedeapsă stabilită, de 4 luni închisoare, rezultând o pedeapsă de 1 an şi 4 luni închisoare. În baza disp. art. 45 alin. 3 lit. a Cod penal, alături de pedeapsa principală rezultantă, interzice inculpatului, ca pedeapsă complementară, exercitarea dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, prev. de art. 66 alin. 1 lit. a şi b Cod penal, pe o perioadă de 2 ani, după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală sau a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate, conform art. 68 alin. 1 Cod penal. În temeiul art. 45 alin. 5 Cod penal, alături de pedeapsa principală rezultantă, interzice inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercitarea dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a şi b Cod penal, din momentul rămânerii definitive a prezentei hotărâri şi până când pedeapsa principală va fi executată sau considerată ca executată. În temeiul disp. art. 91 alin. 1 C.pen., dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere. În temeiul art. 92 alin. 1 C.pen., stabileşte un termen de supraveghere de 2 ani, care se calculează de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În temeiul art. 93 alin. 1 C.pen., obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Argeş, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În temeiul art. 93 alin. 2 lit. b C.pen., obligă inculpatul să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de Probaţiune Argeş sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. În temeiul art. 93 alin. 3 C.pen. rap. la art. 404 alin. 2 C.propen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 90 de zile în cadrul Primăriei com. Slobozia sau a Consiliului Local al com. Slobozia, judeţul Argeş. În temeiul art. 94 alin. 1 C.pen., pe durata termenului de supraveghere datele prevăzute de art. 93 alin. 1 lit. c – e C.pen. se comunică Serviciului de Probaţiune Argeş. În temeiul art. 94 alin. 2 C.pen., supravegherea executării obligaţiilor prevăzute în art. 93 alin. 2 lit. b şi alin. 3, pe durata termenului de supraveghere, se realizează de către Serviciul de Probaţiune Argeş. În temeiul art. 94 alin. 3 C. pen., Serviciul de Probaţiune Argeş va lua măsurile necesare pentru a asigura executarea obligaţiilor prevăzute în art. 93 alin. 2 lit. b, precum şi alin. 3 într-un termen cât mai scurt de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare. În temeiul art. 91 alin. 4 C.pen. rap. la art. 404 alin. 2 C.proc.pen., atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 alin. 1, alin. 2 şi alin. 4 C.pen., în sensul că dacă, pe parcursul termenului de supraveghere, cu rea-credinţă, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligaţiile impuse sau stabilite de lege ori dacă până la expirarea termenului de supraveghere nu îndeplineşte integral obligaţiile civile stabilite prin hotărâre ori dacă pe parcursul termenului de supraveghere săvârşeşte o nouă infracţiune, instanţa va revoca suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi va dispune executarea pedepsei. În baza disp. art. 107 alin. 1 lit. a şi alin. 2 lit. b din Legea nr. 46/2008 privind Codul silvic cu aplic. art. 396 alin. 10 C.pr.pen., condamnă pe inculpatul V***** F*****, la pedeapsa de 9 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tăiere fără drept de arbori. (faptă din 24.07.2016). În baza disp. art. 67 alin. 1 Cod penal rap. la art. 66 alin. 1 lit. a şi b Cod penal, aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală sau a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate. În baza disp. art. 65 alin. 1 Cod penal interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a şi b Cod penal din momentul rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În baza disp. art. 83 alin. 1 Cod penal, amână aplicarea pedepsei de 9 luni închisoare, pe un termen de supraveghere de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, conform art. 84 alin. 1 Cod penal. Amână aplicarea pedepselor complementare şi accesorii stabilite. În baza disp. art. 85 alin. 1 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Argeş, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 86 alin. 1 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. 1 lit. c) - e) se comunică Serviciului de Probaţiune Argeş. În temeiul art. 85 alin. 2 lit. a Cod penal, impune inculpatului obligaţia de a urma un curs de calificare profesională. În temeiul art. 85 alin. 2 lit. b Cod penal, impune inculpatului obligaţia de a presta muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 zile în cadrul Primăriei com. Slobozia sau a Consiliului Local al com. Slobozia, judeţul Argeş, în conformitate cu dispoziţiile art. 404 alin. 2 Cod procedură penală şi ale art. 57 din Legea 253/2013 privind executarea pedepselor, a măsurilor educative şi a altor măsuri neprivative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal. În temeiul art. 85 alin. 2 lit. c Cod penal, impune inculpatului obligaţia de a frecventa un program de reintegrare socială derulat de serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 404 alin. 3 Cod procedură penală rap. la art. 88 Cod penal, atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere şi obligaţiei impuse şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere, respectiv dacă pe parcursul termenului de supraveghere persoana supravegheată, cu rea-credinţă, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligaţia impusă ori săvârşeşte o nouă infracţiune intenţionată, instanţa revocă amânarea şi dispune aplicarea şi executarea pedepsei în regim de detenţie. În baza art. 397 alin. 1 şi art. 25 alin. 1 C.proc.pen. rap. la art. 1357 şi 1382 C.civ., admite acţiunea civilă exercitată de partea civilă SC EUCALYPTUS ALBA SRL şi obligă pe inculpaţi în solidar la plata sumei de 854,82 lei reprezentând contravaloare arbori. Respingea acţiunea civilă exercitată de partea civilă TĂNĂSOIU ILIE, ca neîntemeiată. Ia act că persoana vătămată STANCIU FLORIN-MĂDĂLIN nu s-a constituit parte civilă. În baza art. 397 alin. 1 şi art. 25 alin. 5 C.proc.pen., lasă nesoluţionată acţiunea civilă exercitată de partea civilă S******* D* P******** P******. Respinge solicitarea părţii civile SC EUCALYPTUS ALBA SRL de obligare a inculpaţilor la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 840 lei reprezentând onorariu de avocat, ca neîntemeiată. Respinge solicitarea părţii civile TĂNĂSOIU ILIE de obligare a inculpaţilor la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1.000 lei reprezentând onorariu de avocat, ca neîntemeiată. În baza art. 274 alin. 1 şi 2 Cod procedură penală, obligă pe inculpatul FUNIE ŞTEFĂNIŢĂ-IULIAN la plata către stat a sumei de 1.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, din care 350,00 lei aferente fazei de urmărire penală. În baza art. 274 alin. 1 şi 2 Cod procedură penală, obligă pe inculpatul V***** F***** la plata către stat a sumei de 450 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, din care 350,00 lei aferente fazei de urmărire penală. În baza art. 275 alin. 1 pct. 2 lit. b Cod procedură penală, obligă persoana vătămată STANCIU FLORIN-MĂDĂLIN la plata către stat a sumei de 150 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, din care 100,00 lei aferente fazei de urmărire penală. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 01.11.2019.
Hotarare 215/2019 din 01.11.2019Amână pronunţarea la data de 01.11.2019. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18.10.2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 18.10.2019Încuviinţează cererea de amânare formulată de apărătorul inculpatului F**** Ş******** I*****. Contată că la acest termen se află în imposibilitate de a-l asculta pe martorul Pârcălăbescu Cătălin, motiv pentru care dispune citarea în continuare a acestui martor, pentru termenul următor, cu mandat de aducere cu însoţitor. Emite adresă către IPJ Argeş cu solicitarea de înaintare a unor fişe de cazier actualizate ale inculpaţilor. Amână cauza şi acordă termen la data de 18.10.2019, ora 09.00, pentru când părţile au termenul în cunoştinţă iar martorul Pârcălăbescu Cătălin se citează cu mandat de aducere cu însoţitor. Pronunţată în şedinţa publică de la 27 Septembrie 2019.
Incheiere de sedinta din 27.09.2019În vederea audierii martorului Pârcălăbescu Cătălin, citează pe acesta cu mandat de aducere cu însoţitor, la adresa indicată la acest termen de judecată de către inculpat, prin apărător, respectiv Com. Ştefan cel Mare, sat. Ştefan cel Mare şi acordă termen la data de 27.09.2019, pentru când părţile au termenul în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţa publică de la 14 Iunie 2019
Incheiere de sedinta din 14.06.2019Reluarea procedurii de citare a martorului Funie Daniel Ionuţ cu mandat de aducere cu însoţitor şi citarea martorilor Pârcălăbescu Cătălin şi Saru Ion cu mandat de aducere cu însoţitor. În vederea audierii martorilor Funie Daniel, Pârcălăbescu Cătălin şi Saru Ion, Amână judecarea cauzei la 14.06.2019, pentru când părţile au termen în cunoştinţă, potrivit art. 353 alin. 2 C.p.p. Pronunţată în şedinţa publică de la 19 Aprilie 2019.
Incheiere de sedinta din 19.04.2019Dispune reluarea procedurii de citare cu mandat de aducere cu însoţitor a martorului Petre Daniel-Iulian, cu avertisment pentru organele de poliţie de a îndeplini mandatul, iar în caz de imposibilitate de a depune procesul-verbal de imposibilitate de executare a acestuia. Dispune îndreptarea erorii materiale din încheierea de şedinţă de la termen din 14 ianuarie 2019, în sensul că martorii a căror discutare a audierii a fost prorogată se numesc Funie Daniel şi Pîrcălăbescu Cătălin. Încuviinţează solicitările părţilor, prin apărător, de audiere a martorilor Funie Daniel, Pârcălăbescu Cătălin şi Saru Ion. Dispune citarea martorului Funie Daniel cu mandat de aducere cu însoţitor, urmând ca martorii Pârcălăbescu Cătălin şi Saru Ion să fie ascultaţi la un termen următor. În vederea audierii martorilor Petre Daniel-Iulian şi Funie Daniel, Amână judecarea cauzei la 19.04.2019, pentru când părţile au termen în cunoştinţă, potrivit art. 353 alin. 2 C.p.p. Pronunţată în şedinţa publică de la 04 Martei 2019.
Incheiere de sedinta din 04.03.2019Audierea martorilor Petre Daniel-Iulian şi Stancu Constantin la următorul termen de judecată. Se citează martorii Petre Daniel-Iulian şi Stancu Constantin cu mandat de aducere cu însoţitor. Prorogă discutarea audierii martorilor Funie şi Pârcălăboiu Cătălin, solicitată de inculpatul F**** Ş******** I*****, prin apărător, precum şi a martorului Saru Ion, propus de către partea civilă Tănăsoiu Ilie pe latura civilă a cauzei după ce vor fi ascultaţi primii doi martori din rechizitoriu. În vederea audierii martorilor Petre Daniel-Iulian şi Stancu Constantin, Amână judecarea cauzei la 04.03.2019, pentru când le au termen în cunoştinţă, potrivit art. 353 alin. 2 C.p.p. Pronunţată în şedinţa publică de la 14 Ianuarie 2019
Incheiere de sedinta din 14.01.2019Ia act că reprezentantul Ministerului Public nu contestă probele administrate în cursul urmăririi penale şi nu solicită alte probe. Ia act că inculpatul F**** Ş******** I*****, prin apărător, înţelege să conteste probele administrate în cadrul urmăririi penale, sens în care încuviinţează cererea formulată de inculpat, prin apărător şi dispune readministrarea probei testimoniale în sensul reaudierii martorilor din rechizitoriu în vederea justei soluţionări a cauzei şi aflării adevărului. Ia act de solicitarea inculpatului F**** Ş******** I*****, prin apărător în sensul că înţelege să solicite suplimentarea probei testimoniale cu alţi 2 martori pe care inculpatul i-a indicat în cursul urmăririi penale cu ocazia audierii, însă numai după reaudierea martorilor din rechizitoriu şi numai dacă va mai aprecia necesar. Se citează primii 2 martori din rechizitoriu, Petre Daniel-Iulian şi Stancu Constantin, la adresele indicate în rechizitoriu. Revine cu adrese către IPJ Argeş şi IPJ Dâmboviţa în vederea comunicării fişelor de cazier judiciar actualizate ale inculpaţilor. Se citează persoana vătămată Tănăsoiu Ilie constituită parte civilă cu menţiunea de a se prezenta personal în faţa instanţei în vederea audierii, apreciind utilă soluţionării cauzei şi aflării adevărului audierea acesteia conform solicitării reprezentantului Ministerului Public. În vederea readministrării probatoriului, Amână judecarea cauzei la 14.01.2019, pentru când se citează partea civilă Tănăsoiu Ilie, celelalte părţi având termen în cunoştinţă, potrivit art. 353 alin. 2 C.p.p. Pronunţată în şedinţa publică de la 12 Noiembrie 2018.
Incheiere de sedinta din 12.11.2018Încuviinţează cererea de amânare, formulată de apărătorul inculpatului F**** Ş******** I*****. Pune în vedere apărătorului ales al inculpatului F**** Ş******** I***** să facă demersuri să prezinte personal inculpatul la următorul termen de judecată pentru ca acesta să-şi exprime manifestarea de voinţă direct în faţa instanţei, sau, în raport de disp. art. 375 alin. 11 C.pr.pen. să depună la dosarul cauzei un înscris autentic prin care să recunoască faptele şi să solicite judecata cauzei în condiţiile art. 374 alin. 4 C.pr.pen. Pune în vedere inculpatului V***** F*****, prezent la acest termen de judecată să se prezinte personal la următorul termen de judecată sau în cazul în care doreşte să uzeze de procedura prevăzută de lege în cazul recunoaşterii învinuirii, să depună la dosarul cauzei, în condiţiile art. 375 alin. 11 C.pr.pen., un înscris autentic prin care să recunoască faptele şi să solicite judecata cauzei în condiţiile art. 374 alin. 4 C.pr.pen. Pentru a da posibilitatea inculpatului F**** Ş******** I*****, lipsă la acest termen de judecată să beneficieze de dispoziţiile prevăzute de lege în cazul recunoaşterii învinuirii, Amână judecarea cauzei la 12.11.2018, pentru când părţile au termen în cunoştinţă, potrivit art. 353 alin. 2 C.p.p. Pronunţată în şedinţa publică de la 24 Septembrie 2018.
Incheiere de sedinta din 24.09.2018Ia act că persoana vătămată S****** F***** M****** îşi retrage plângerea penală formulată împotriva inculpatului F**** Ş******** I***** şi nu mai are nicio pretenţie de natură penală sau civilă faţă de acesta. În vederea garantării respectării dreptului la apărare al inculpatului V***** F*****, în temeiul art. 356 alin. 1 şi 3 rap. la art. 10 al. 1 şi 5 C.p.p., încuviinţează cererea de amânare, formulată de apărătorul ales al acestuia, cu menţiunea că este singurul termen acordat în acest sens. Amână judecarea cauzei la 24.09.2018, pentru când părţile au termen în cunoştinţă, potrivit art. 353 alin. 2 C.p.p. Pronunţată în şedinţa publică de la 11 Iunie 2018
Incheiere de sedinta din 11.06.2018Se citează persoanele vătămate S******* D* P******** P****** şi S****** F***** M******, cu menţiunea de a preciza dacă se constituie parte civilă în cauză, iar în caz afirmativ, în raport de disp. art. 20 alin. 2 C.p.p., să indice cuantumul şi natura pretenţiilor civile, precum şi motivele şi probele pe care acestea se întemeiază. Se citează persoana vătămată S****** F***** M******, cu mandat de aducere cu însoţitor şi cu menţiunea de a se prezenta personal în faţa instanţei pentru a preciza expres dacă îşi retrage sau nu plângerea, sau în cazul imposibilităţii de prezentare să-şi exprime poziţia printr-un înscris autentic. Se emit adrese către IPJ Dâmboviţa şi către IPJ Argeş în vederea înaintării fişelor de cazier judiciar ale celor doi inculpaţi. Pentru ca persoanele vătămate S******* D* P******** P****** şi S****** F***** M****** să menţioneze dacă se constituie părţi civile, pentru ca persoana vătămată S****** F***** M****** , cu mandat de aducere cu însoţitor şi cu menţiunea de a se prezenta personal în faţa să precizeze expres dacă îşi retrage sau nu plângerea şi pentru a se comunica fişele de cazier judiciar ale celor doi inculpaţi, Amână judecarea cauzei la 11.06.2018, pentru când se citează părţile lipsă, celelalte părţi având termen în cunoştinţă, potrivit art. 353 alin. 2 C.p.p. Pronunţată în şedinţa publică de la 07 Mai 2018.
Incheiere de sedinta din 07.05.2018Având în vedere că prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 05/09.03.2018, s-a dispus desfiinţarea completului C1-1 PENAL FOND, în componenţa cărora a fost desemnat d-l judecător Dumitru Cristian Bogdan, în urma repartizării ciclice, potrivit disp. art. 104 alin. 3 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, aprobat prin Hotărârea Consiliului Superior ale Magistraturii nr. 1375/2015, dosarul a fost repartizat completului C 5-1 penal fond, aşa cum rezultă din tabelul expus în procesul verbal întocmit la data de 13.03.2018. Se citează părţile lipsă. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 07.05 2018, ora 9,00, pentru când se citează părţile lipsă, persoana vătămată Tănăsoiu Ilie având termen în cunoştinţă, potrivit disp. art. 353 alin. 2 C.pr.pen. Pronunţată în şedinţă publică de la 29 Martie 2018.
Incheiere de sedinta din 29.03.2018Urmează a acorda cuvântul asupra declaraţiei de retragere a plângerii prealabile a reprezentantului legal al persoanei vătămate S****** F***** M******, Stanciu Ion odată cu fondul cauzei. În baza art. 351 alin. 1 C.p.p., ţinând seama de necesitatea respectării principiului nemijlocirii precum şi de jurisprudenţa CEDO în materie, Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 29 Martie 2018, pentru când părţile au termen în cunoştinţă, potrivit disp. art. 353 alin. 2 C.p.p. Pronunţată în şedinţa publică de la 25 Ianuarie 2018
Incheiere de sedinta din 25.01.2018Încuviinţează cererea formulată de apărătorul inculpatului F**** Ş******** I*****. Se citează persoana vătămată/partea civilă S*** E********* A*** S***** Pentru ca persoana vătămată S****** F***** M****** să depună la dosar un act autentic sau să se prezinte pentru a da o declaraţie în sensul că s-a împăcat cu inculpatul F**** Ş******** I*****, Amână judecarea cauzei la 25 Ianuarie 2018. Pronunţată în şedinţa publică de la 14 decembrie 2017.
Incheiere de sedinta din 14.12.2017Încuviinţează cererea formulată de apărătorul inculpatului F**** Ş******** I*****, cu menţiunea că este singurul termen care se acordă în acest scop. Respinge cererea formulată de inculpatul F**** Ş******** I*****, prin apărător, privind comunicarea unei copii de pe rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş. Se citează persoana vătămată/partea civilă S*** E********* A*** S***** În vederea pregătirii apărării, Amână judecarea cauzei la 14 decembrie 2017. Pronunţată în şedinţa publică de la 19 Octombrie 2017
Incheiere de sedinta din 19.10.2017