P********* D** - M****
Contestator debitorB**** C*********** I******
Intimat creditorB******* C******************
Contestator debitorRespinge ca neîntemeiată contestaţia la executare formulată de către contestatorii PRAHOVEANU DAN MIHAI şi BAROIANU CONSTANTIN VALENTIN, în contradictoriu cu intimata B**** C*********** I******, împotriva actelor de executare întocmite de BEJ „Paraipan Sorin”, în dosarul execuţional nr. 109/2017. Menţine executarea şi actele de executare efectuate în dosarul menţionat. Respinge capătul de cerere privind întoarcerea executării formulată de Baroianu Constantin Valentin, ca neîntemeiat. Respinge capătul de cerere privind obligarea creditoarei la cheltuieli de judecată, ca neîntemeiat. Obligă contestatorii la plata sumei de 58 lei în contul BEJ Paraipan Sorin (câte 29 lei fiecare), sumă reprezentând contravaloarea fotocopierii dosarului de executare Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată la 29.01.2019, prin punerea solu?iei la dispozi?ia păr?ilor de către grefa instan?ei.
Incheiere finala dezinvestire din 29.01.2019Amână pronunţarea la data de 29.01.2019, pentru a da posibilitate părţilor să depună concluzii scrise. Pronunţată în şedinţă publică, la 22.01.2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 22.01.2019Încuviinţează cererea de amânare formulată de av. Diaconu Cosmin şi acordă cauzei un nou termen de judecată.
Incheiere de sedinta din 11.12.2018Amână judecarea cauzei pentru lipsa dosarului de fond.
Incheiere de sedinta din 13.11.2018Amână judecarea cauzei pentru lipsa dosarului de fond.
Incheiere de sedinta din 02.10.2018Amână judecarea cauzei pentru lipsa dosarului de fond.
Incheiere de sedinta din 21.08.2018Respinge cererea de suspendare a executării silite ce face obiectul dosarului de executare nr.109/2017 al BEJ „Paraipan Sorin”, formulată de contestatorii PRAHOVEANU DAN MIHAI şi BAROIANU CONSTANTIN VALENTIN, în contradictoriu cu intimata B**** C*********** I******, ca neîntemeiată. Acordă termen de judecată cauzei în data de 21.08.2018. Cu drept de apel în termen de 5 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică la 19.06.2018.
Incheiere de sedinta din 19.06.2018Amână cauza pentru a se lua cunoştinţă de înscrisurile depuse la dosarul cauzei.
Incheiere de sedinta din 05.06.2018Amână judecarea cauzei pentru a se lua cunoştinţă de înscrisurile depuse la dosar.
Incheiere de sedinta din 24.04.2018Amână judecarea cauzei la data de 24.04.2018 pentru a se depune contractul de credit şi anexele în original . De asemenea se vor solicita relaţii de la Primăria Calvini şi Parchetul judeţean Buzău.
Incheiere de sedinta din 13.03.2018Amână judecarea cauzei în vederea constituirii în mod legal a completului de judecată.
Incheiere de sedinta din 30.01.2018Menţine termenul din 30.01.2018, C1, urmare admiterii propunerii de abţinere formulată de preşedintele prezentului complet de judecată. Pronunţată în şedinţă publică, azi 11.01.2018.
Incheiere de sedinta din 11.01.2018Admite cererea. Constată incompatibilitatea doamnei judecător Gavrilă Maria – Macrina, în privinţa soluţionării dosarului nr.1776/277/2017 al Judecătoriei Pătârlagele. Menţine actele întocmite în cauză până în prezent. Dispune repartizarea aleatorie a cauzei, conform disp. art.110 alin.2 din ROI. Fără cale de atac. Dată în camera de consiliu şi citită în şedinţă publică, la 06.12.2017.
Incheiere abtinere din 06.12.2017Amână judecata cauzei pentru a se soluţiona cererea de abţinere.
Incheiere de sedinta din 09.11.2017