A******** D****
InculpatRespinge ca neîntemeiată excepţia nulităţii, invocată de inculpatul A******** D****. Respinge ca neîntemeiată cererea de restituire a cauzei la parchet, formulată de inculpatul A******** D****. În baza art.346 alin.2 din codul de procedură penală, constată legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală, legalitatea sesizării instanţei cu privire la rechizitoriul nr. 2591/P/2016 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoşani, întocmit la data de 22 august 2017, prin care s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului A******** D**** pentru săvârşirea infracţiunii de „ abandon de familie „ , prevăzută şi pedepsită de art. 378 alin. 1 lit. c din codul penal. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpat. Cu drept de contestaţie în 3 zile de la comunicarea încheierii. Pronunţată în şedinţa camerei de consiliu din data de 10 ianuarie 2018.
Incheierefinalacamerapreliminara din 10.01.2018Amână judecata cauzei la data de 10 ianuarie 2018, ora 08:45, pentru când inculpatul şi persoana vătămată primesc termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţa camerei de consiliu, azi 13.12.2017.
Incheiere de sedinta din 13.12.2017