B*** S*****
PetentI** T********
IntimatAdmite plângerea contravenţională formulată de contravenientul B*** S***** împotriva procesului verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor seria PF nr.0957107 încheiat la data de 16.05.2017 de I** T********-Poliţia mun.Turnu Măgurele, pe care îl anulează ca netemeinic şi nelegal şi exonerează pe contravenient de amenda contravenţională aplicată în cuantum de 500 lei. Cu drept de apel în 30 de zile de la comunicare. Pronunţată azi, 30 octombrie 2017 în şedinţă publică.
Hotarare 1001/2017 din 30.10.2017Încuviinţează pentru părţi proba testimonială. Amână cauza şi acordă termen la data de 30 octombrie 2017, C2 mixt, ora 08,30, în vederea administrării probei testimoniale solicitată de părţi. Termenul de judecată este cunoscut de organul constatator în conformitate cu disp.art.229 C.proc.civ., întrucât a semnat de primirea citaţiei şi pentru care se vor cita martorul indicat în plângerea contravenţională şi martorul indicat în întâmpinare. Pronunţată azi, 25 septembrie 2017, în şedinţă publică.
Incheiere de sedinta din 25.09.2017